Adi Vasile: „Trebuie să învățăm să gestionăm meciuri de genul acesta”

Selecționata feminină de handbal a României a fost învinsă de reprezentativa Norvegiei, cu scorul de 33-22 (17-11), marţi seara, la Castello, în ultimul său meci din Grupa C a Campionatului Mondial din Spania.

„Tricolorele” merg cu două puncte în grupa principală

Poate fi aceasta diferența atunci când nu faci echipa Norvegiei să se streseze prin valorificarea șanselor bune pe care le avem. Ne-am lovit de o echipă foarte puternică, cu un portar mare. Am ajuns în situaţii foarte bune, dar trebuie să fim conştienţi de ceea ce am jucat şi ce ne-a lipsit.

Trebuie să stresezi echipa Norvegiei şi, cu o acurateţe mai mare. am fi stresat-o. Cred că am jucat corect. Trebuie să înţelegem că atunci când faci Norvegia să sufere și să nu mai aibă aceasta siguranţă, o faci să aibă nişte întrebări în cap.

Din păcate nu am reuşit să capitalizăm efortul bun pe care l-am făcut. Sunt multe lucruri bune legate de jocul pe care l-am făcut în apărare. Este evident că jucăm împotriva unei echipe care domină din punct de vedere fizic.

Cred că am făcut destule lucruri bune, dar când nu găsim bucuria aceea finală a atacului e greu să nu te influenţeze. Sunt foarte multe lucruri bune de luat din meciul acesta. Trebuie analizat, trebuie să învăţăm cum să gestionăm meciuri de genul acesta. Are multe plusuri din punctul meu de vedere.

Evident că sunt nemulţumit că am pierdut, meciul dar are multe plusuri”, a declarat Adi Vasile, potrivit Mediafax.

Multe ratări pentru România

„Tricolorele” merg cu două puncte în grupa a II-a principală, datorită victoriei cu Kazahstan. Urmează duelul cu Puerto Rico cele doua puncte fiind la îndemâna fetelor, apoi două meciuri de foc, cu Olanda și Suedia.

Citește si...

Lotul naţionalei pentru dubla manşă cu Italia, din play-off-ul Campionatului Mondial

Redacția

România și-a aflat adversara din barajul pentru Campionatul Mondial de handbal feminin din 2025

Redacția

România a câștigat Cupa Președintelui la mondialele de junioare

Mircea M

Prima victorie a naționalei de junioare la campionatul mondial din China

Redacția

România a fost învinsă de Slovenia în prima partidă de verificare

Redacția

România, la a doua înfrângere la Mondialul Under-18

Mircea M

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More