Alexandra Severin: S-au distanțat pe faze unu la unu și pe greșelile noastre tehnice

CSM Bucureşti a învins-o în deplasare pe CS Minaur cu scorul de 35-19,  într-un meci disputat duminică în cadrul etapei a 13-a a Ligii Florilor.

Minaur la a doua înfrângere consecutivă!

„Am început jocul destul de bine, apoi ele s-au distanțat pe faze unu la unu, pe greșelile noastre tehnice și asta ne-a făcut să pierdem multe puncte. Urmează meciul cu Cisnădie, unul care trebuie tratat cu seriozitate. Va conta foarte mult și atitudinea, pentru că jucăm împotriva unei echipe destul de bune.” a declarat Alexandra Severin pentru site-ul oficial al clubului băimărean.

De la campioana României cele mai eficiente jucătoare au fost Cristina Neagu 8 goluri, Elizabeth Omoregie 6, Emilie Arntzen 5 şi  Dindiligan 4, în timp ce de la băimărence s-a remarcat Cristina Laslo 5 goluri dar si foarte multe greșeli individuale.

Minaur este la a doua înfrângere consecutivă si se află în clasament pe locul 8 cu 18 puncte.

Citește si...

Rapid doar un egal cu SCM Rm. Vâlcea

Redacția

Cu Laslo pe teren, Gloria Bistrița este învinsă la Brăila

Redacția

Corona Brașov pe locul doi în liga națională

Redacția

Minaur primește vizita Rapidului

Redacția

Înfrângere la Brașov

Vasile.M

Măgura Cisnădie câștigă cu „noroc” la Iași

Redacția

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More