Alexandru Dedu a dat de înțeles că se încearcă conturarea unei echipe în care cea mai valoroasă handbalistă a României să se integreze dar până atunci revenirea Cristinei Neagu la echipa națională, este sub semnul întrebării.
„Mi-ar plăcea ca la anul ea să găsească o echipă în care fiecărei componente să-i pese de cealaltă, să formăm o echipă și să se vadă că suntem uniți”, a spus Alexandru Dedu pentru ProSport.
Dedu a precizat că în acest moment reprezentativa României va avea ca principiu de bază promovarea tinerelor jucătoare.
„Naționala feminină este prezentă în topul mondial, cu evoluții oscilante. Acum, naționala nu beneficiază de cea mai bună jucătoare din lume, iar abordarea trebuie să fie realistă și corectă. Încercăm să formăm o echipă cu care să reprezinte onorabil România la CM. Este șansa multor jucătoare să iasă la rampă. Potențialul pe faza ofensivă a crescut, dar avem putere de luptă , dârzenie și dorință de a face performanță, cu puține excepții”, a explicat președintele FRH pentru sursa citata mai sus.
Selecționata condusă de Adrian Vasile va debuta pe data de 3 decembrie. Campionatul Mondial din Spania se va desfășura în perioada 1-19 decembrie și va avea la start 32 de naționale.
Componența grupelor CM Spania 2021
Grupa A: Franța, Muntenegru, Angola, Slovenia
Grupa B: Rusia, Serbia, Camerun, Polonia
Grupa C: Norvegia, România, Iran, Kazakhstan
Grupa D: Olanda, Suedia, Puerto Rico, Uzbekistan
Grupa E: Germania, Ungaria, Cehia, Slovacia
Grupa F: Danemarca, Tunisia, Congo, Korea
Grupa G: Croația, Brazilia, Paraguay, Japonia
Grupa H: Spania, Austria, Argentina, China