Noua conducătoare a sportului românesc, Elisabeta Lipă, promite crearea unei ”culturi a excelenţei” în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Sport, care înlocuieşte Ministerul Sportului.
Sportul nu reprezintă o prioritate în România. Promisiunile care se repetă mereu!
”Sunt convinsă că, prin colaborare şi comunicare, vom realiza schimbări semnificative şi vom crea o cultură a excelenţei în cadrul agenţiei. Aşadar, vă invit să fim încrezători, să privim optimişti şi cu speranţă către viitor. Prin eforturile noastre comune, vom transforma visurile în realitate şi vom scrie noi capitole ale succesului în sportul românesc”, a afirmat preşedinta ANS, care a condus până acum Federaţia Română de Canotaj.
”Sportivii reprezintă forţa domeniului nostru de activitate, iar succesul lor este important pentru noi. Este nevoie să ne concentrăm pe asigurarea unui mediu propice pregătirii lor, zona în care talentul, efortul şi determinarea lor să poată străluci. Vom lucra în strânsă colaborare cu antrenorii şi specialiştii noştri pentru a oferi resursele necesare, facilităţile de ultimă generaţie şi consultanţa de calitate pentru a-i sprijini în cursa lor către înalta performanţă”, a mai precizat Lipă.
Fosta mare canotoare a subliniat că este foarte important să fie recunoscută contribuţia oamenilor care muncesc pentru performanţele sportivilor şi să le asigure un ”mediu de lucru sigur şi motivant”.
”De asemenea, este esenţial să recunoaştem contribuţia remarcabilă a oamenilor care muncesc în spatele podiumului, aceia care asigură permanent buna desfăşurare a activităţilor noastre. Vom căuta soluţii pentru a îmbunătăţi condiţiile de muncă ale acestora, oferindu-le recunoaştere, respect şi un mediu de lucru sigur şi motivant. Ei sunt cei care stau în spatele fiecărui succes şi merită toată susţinerea noastră”, a arătat Elisabeta Lipă.
Lipă a mai spus că intenţionează să promoveze dialogul social şi deschiderea faţă de problemele tuturor din lumea sportului: ”În timpul mandatului meu, vreau să promovez dialogul social şi deschiderea faţă de problemele tuturor celor din unităţile teritoriale, federaţiile sportive naţionale şi aparatul central ANS. Vă asigur că uşa mea va fi mereu deschisă pentru a asculta opiniile şi sugestiile voastre. Împreună, vom lucra pentru a depăşi provocările, pentru a identifica soluţii inovatoare şi pentru a construi un mediu de lucru armonios şi eficient”.
Elisabeta Lipă a fost numită marţi în funcţia de preşedintă a Agenţiei Naţionale pentru Sport.
Elisabeta Lipă (58 ani), aleasă cea mai valoroasă canotoare a secolului XX, a fost ministru al Tineretului şi Sportului între 2015 şi 2017. Din 2009, Lipă este preşedinta Federaţiei Române de Canotaj (cu excepţia perioadei în care a fost ministru, când s-a autosuspendat).
Eduard Novak a fost ministru al Sportului din decembrie 2020 până în iunie 2023.