După ce s-au despărţit la finalul anului trecut de bulgarul Jani Jeliazkov, oficiali gălăţeni au ajuns la o înțelegere cu un jucător din Lituania, Arvydas Miseikis, în vârstă de 30 de ani care va juca pe postul de opus (fals).
Arcada Galați este a doua echipă românescă pentru Arvydas, lituanianul a mai evoluat în campionatul românesc în sezonul 2010-2011 la Tomis Constanţa. Tot în aceste zile liberoul Adrian Feher a semnat pentru Arcada după ce a părăsit echipa campioană a României, Volei Municipal Zalău la începutul acestui an.
„Am decis să ne completăm lotul şi ne-am oprit la doi jucători cu experienţă care suntem convinşi că ne vor ajuta să ne îndeplinim obiectivele. Feher nu mai are nevoie de nicio prezentare, este un nume în voleiul românesc şi mai mult ca sigur va debuta la Ploieşti. Lituanianul ni se va alătura miercuri şi în funcţie de cum se va integra s-ar putea să-l folosim şi pe el” a declarat Marius Pîrvu pentru ziarul Monitorul de Galați.
Arvydas Miseikis a mai evoluat pentru cluburile Rennes Volley 35, Avignon Volley-Ball, Hypo Tirol Innsbruck, Porto Ravenna Volley, VC Duvel Puurs și Apoel Nicosia.
[themeum_category category=”handbal” layout=”carousel” title=”” maxpost=”9″]