Meciurile din Supercupa României programate pe 30 septembrie, masculin/feminin, vor deschide oficial sezonul în România. Intereseul a fost enorm pentru meciurile de la Blaj, federația de specialitate a anunțat că au fost epuizate toate biletele.
Campioana Volei Alba Blaj și câștigătoarea Cupei României, CSM Lugoj, se vor duela pentru primul trofeu al sezonului. Cele două formații au făcut multe modificări în lot. Rămâne de văzut care dintre ele a realizat transferuri mai bune. Blajul va juca în preliminariile Ligii Campionilor, iar Lugojul s-a înscris în Challenge Cup, acolo unde în sezonul trecut a ajuns până în finală.
Supercupa României, la masculin, între campioana Arcada Galați și câștigătoarea Cupei României, SCM U Craiova.
Se anunță un duelul interesant între cele două formații care, în comparație cu sezonul trecut și-au schimbat radical loturile de voleibaliști. Galațiul, campioana ultimelor cinci ediții în Divizia A1 o va întâlni pe Craiova care a câștigat sezonul trecut în premieră Cupa a României mai are în palmares și un titlu de campioană. Arcada-Craiova e meciul care se va juca primul, în noua sală de la Blaj. Sala Sporturilor Alba Blaj va fi inaugurată cu prilejul acestui eveniment.
Galațiul a reușit câteva transferuri importante, dar se bazează pe un nucleu de bază al echipei care a câștigat titlul sezonul trecut, cu Talpă, Butnaru, Bala, Mihălescu, Cristudor.
Trei absențe importante
La partida din Supercupă, contra Craiovei, Arcada nu-i va putea folosi pe falsul finlandez Aaro Nikula, pe liberoul sloven Toman Urban și pe ridicătorul iranian Javad Karimisouchelmaei.