Bianca Perie a ocupat locul 11 în finala probei de aruncarea ciocanului, la Campionatele Mondiale de la Moscova, titlul de campioană revenind Tatianei Lisenko (Rusia), cu 78,80 metri.
Bianca Perie a fost a 11-a, penultima, cu 71,25 metri.
În proba feminină de aruncarea ciocanului, disputată vineri după-amiază în cadrul Campionatelor Mondiale de atletism de la Moscova, românca Bianca Perie (foto) a încheiat finala pe locul 11, cu cea mai bună aruncare a sa măsurând 71,25 m (celelalte 2 au fost de 71,15 m şi 70,40 m), în timp ce medalia de aur a revenit marii favorite, rusoaica Tatiana Lisenko, deţinătoarea titlului, care a ocupat pe teren propriu primul loc cu a 3-a performanţă din toate timpurile – 78,80 m.
Medalia de argint a fost câştigată de poloneza Anita Wlodarczyk – 78,46 m, nou record naţional, iar cea de bronz de chinezoaica Wenxiu Zhang – 75,58 m, cel mai bun rezultat al sezonului.
Deşi locul 11 pare modest, în primul rând pentru Bianca Perie, dublă campioană mondială de junioare, ca şi la cadete, trebuie spus că acest concurs, de la Moscova, a fost probabil cel mai puternic din ultimii ani: deţinătoarea recordului mondial, germana Betty Heidler, nu a reuşit nici măcar să prindă finala, iar o altă fostă deţinătoare a performanţei supreme, rusoaica Gulfia Hanafeieva, încheind finala pe ultimul loc, 12.
Bianca Perie însăşi venea cu un Personal Best de doar 69,10 m, toate aruncările sale, atât din calificări, cât şi din finală, fiind mai bune decât acest rezultat. Totuşi, în anul în care a împlinit (pe 1 iunie) 23 de ani, vârsta senioratului, a venit momentul unui salt important în cariera ei.
Tot vineri, ştafeta feminină de 4×400 metri a României, compusă din Alina Panainte, timişoreanca Adelina Pastor, Sanda Belgyan şi Bianca Răzor, s-a calificat ieri în finala probei Campionatelor Mondiale de atletism de la Moscova. Ştafeta României a reuşit timpul de 3 minute 29 de secunde 62 de sutimi, în grupa a 3-a semifinală, în care a ocupat locul 3. Ultimul act al probei are loc sţmbătă de la ora 18:30.