România găzduiește în perioada 1 și 13 iulie, la Blaj, Campionatul European de Volei feminin, under 18, o competiție care va reuni la start speranțele voleiului european și mondial.
Cele mai bune 16 echipe din Europa, la această categorie de vârstă, vor evolua în grupele de la Blaj (grupa I) și Heraklio-Grecia (grupa II).
Semifinalele și finalele se vor disputa la Blaj,
Cu o zi înaintea startului oficial al competiției, la Alba Blaj Arena a avut loc o conferință de presă la care au fost prezenți antrenorii și căpitanii de echipă ai celor 8 formații din grupa de la Blaj. La prezidiu au stat Lubomir Ganev, membru în Board-ul CEV, Adin Cojocaru, președintele Federației Române de Volei, dar și Sergiu Ștefănescu, președintele Volei Alba Blaj, reprezentantul autorităților locale din Blaj.
”Suntem onorați să găzduim un turneu de o asemenea importanță. Blajul mulțumește Confederației Europene de Volei, dar și Federației Române de Volei pentru că au oferit acest turneu spre organizare. Vom încerca să ne ridicăm la cele mai înalte standarde”, a declarat Sergiu Ștefănescu.
”Blajul a demonstrat de atâtea ori că poate organiza un turneu de o asemenea anvergură. Sperăm să avem parte de cel mai bun volei, de un spectacol agreabil, iar echipele participante sunt convins că se vor bucura de ospitalitatea gazdelor noastre”, a spus și Adin Cojocaru.
Lubomir Ganev a afirmat că ”am găsit la Blaj cele mai bune condiții pentru organizarea unui turneu la cele mai înalte standarde. Sala de joc este superbă, condițiile de cazare și masă sunt la superlativ. Voleiul este un sport iubit în România, iar acest turneu duce la o și mai mare apropiere a publicului de acest sport minunat”.
Grupa I a turneului final de la Blaj va debuta luni, 1 iulie, cu prima etapă:
Ora 12:00 Italia-Croația
Ora 14:30 Slovenia-Belgia
Ora 17:30 Spania-România
Ora 20:00 Țările de Jos-Serbia