Conducerea clubului Volei Municipal Zalau a încheiat seria achiziţiilor din această vară, după ce l-a transferat, în urmă cu câteva zile pe sârbul Filip Stoilović și pe urcaineanul Pylyp HARMASH.
În vârstă de 25 de ani şi cu o talie de 1.95m, Stoilović a evoluat ultima dată în Franța, la Ajaccio Volley-Ball, însă, în carieră a mai activat în campionatul Turciei, Poloniei și Serbiei.
Filip Stoilović este a cincea achiziţie făcută de Campioana României în această vară, după coordonatorul bulgar Dobromir Dimitrov, polonezul Paweł Adamajtis, liberoul ucrainean Pylyp Harmash și centrul Mihai Gheorghiță.
Având 28 de ani și o talie de 1.911m, liberoul ucrainean Pylyp Harmash este ultimul transfer al campioanei. Harmash a evoluat în campionatul Ucrainei la echipa Lokomotiv KHARKIV.
”Sunt foarte mulțumit de lotul pe care îl avem, asta pentru că și adversarele noastre au făcut transferuri importante. Cred că am mutat bine pe piața transferurilor, acum rămâne să ne pregătim cât mai bine și vom vedea rezultatul final. Ne propunem să ne batem acolo sus, iar obiectivele noastre sunt Cupa și Campionatul. Vom vedea în funcție de alți factori care nu depind de noi, dacă putem să ne îndeplinim obiectivele. Urmează pregătirea pe plan local, avem tot ce ne trebuie la Zalău, stadion și sală de fortă. Vom programa meciuri saptămânale. Suntem invitați la turneul de pregătire de la Galați, iar la primul meci oficial ne dorim să câștigăm SuperCupa” a declarat Marian Constantin
În lotul formaţiei zălăuane se mai regăsesc Leonardo Dal Bosco, Vlad Cuciureanu, Filip Constantin, Paul Şomoi, Mihai Tarţa, Rareş Bălean, Cornel Miron, Răzvan Mihalcea și Adrian Feher.
Reunirea echipei Volei Municipal Zalău va avea loc cu o săptămână mai devreme, voleibaliştii pregătiţi de Marian Constantin şi Bogdan Nicolae urmând să fie prezenţi la prima şendinţă de pregătire din această vară pe data de 1 august. Conducerea clubului intenţionează să programeze aproximativ zece partide de verificare în perioada de pregătire, fiind stabilite până în acest moment două turnee amicale, dintre care unul la Galaţi, iar altul la Zalău.
Primul meci oficial al Campioanei este programat pe 30 septembrie 2017, la Sala Polivalentă din Ploiești unde Federația Română de Volei a programat SuperCupa României cu începere de la ora 17.00. Noul sezonu începe după șapte zile de la disputarea SuperCupa României, Campioana joacă acasă prima etapă cu Ştiinţa Explorări Baia Mare, în timp ce Arcada Galaţi întâlnește CSM Bucureşti.
[themeum_category category=”stiri” layout=”carousel” title=”noutati” maxpost=”9″] [themeum_category category=”volei-feminin” layout=”carousel” title=”volei feminin” maxpost=”9″]