Arcada a anunțat al 9-lea transfer din această vară. Fosta campioană a României a ajuns la o înțelegere cu Mohamed Abdelmohsen, un centru de 29 de ani și 2,08 metri din Egipt.
Al nouălea transfer
Mohamed Soliman se află la prima experiență în Europa după ce a evoluat în țara sa la Zamalek Cairo și Al Ahly. Centrul african este un jucător de bază al reprezentativei Egiptului, medaliată cu bronz la Jocurile Africii.
Mohamed este al cincilea jucător străin achiziționat în această vară de CSM Arcada, după Gustavs Freimanis, Wilfrido Hernandez, Bernard Bakonji și Steven Marshall.
Din lotul din sezonul trecut se mai regăsesc Marian Bala, Andrei Butnaru, Veniamin Aldea și Liviu Cristudor.
„Clubul lucrează intens pentru fortificarea lotului cu care vom lupta în stagiunea următoare. Suntem optimiști, iar din toamnă așteptăm iarăși suporterii aproape de noi, așa cum au fost dintotdeauna.” a declarat Marius Pîrvu, team-manager Arcada.
În prima rundă Arcada Galați va evolua în deplasare pe terenul echipei Știința București, pe data de 5 octombrie.
Ultima etapă din tur va fi programată pe 11 decembrie, iar returul va începe apoi pe 18 decembrie.
Partea a doua a competiției va începe pe 1 martie 2025, iar sezonul se va încheia pe 12 aprilie 2025.
ETAPA 1
Cupa României
Se va juca sistem turneu (toate meciurile într-o săptămână):
Meci 1: SCMU Craiova – Știința București. Învingătoarea va întâlni în sferturi Rapid Buc.
Meci 2: Știința Explorări Baia Marte – CSM Constanța. Învingătoarea va întâlni în sferturi DINAMO
Meci 3: Știința Bacău – SCM Zalău. Învingătoarea va întâlni în sferturi Arcada Galați
Meci 4: Unirea Dej – Steaua. Învingătoarea va întâlni în sferturi Corona Brașov