Singura formaţie hunedoreană de primă ligă pleacă la drum cu un lot mult îmbunătăţit, dar şi cu un antrenor nou. Profesorul Cornel Bădulescu, cel care a adus acum 11 ani Cupa Challenge la Deva a fost prezentat, ieri, la Sala Sporturilor, alături de şase noi jucătoare care vor îmbrăca tricoul Cetăţii în acest sezon.
Astfel, au fost confirmate înregimentările lui Carmen Cartaş şi Valentina Ardean Elisei, alături de acestea fiind prezentate ale trei jucătoare din ţară, dar şi una din Muntenegru. Cetate îşi propune accederea în play-off-ul Ligii Naţionale.
vor ramane 16 acum sunt 20
Sprijinit atât de Consiliul Local, cât şi de cel Judeţean, principalul finanţator Marian Muntean a reuşit să asigure, în mare, dubluri pe toate posturile. Astfel, alături de experimentata Laura Poenaru, între buturi va mai lua loc şi Carmen Pelin Tănase (36 de ani). Noutăţi mai sunt şi extrema Nicoleta Rusu (26 de ani, ex-CSU Neptun Constanţa), inter-ul muntenegrean Natasha Krnic (27 de ani, ex-Vistal Laczpol Gdynia – Polonia) şi pivotul Claudia Din Mojoiu (27 de ani, ex-HCM Roman), „vedetele” incontestabile fiind Carmen Cartaş (reîntoarsă după împrumutul de la „U” Jolidon Cluj) şi Valentina Ardean Elisei (revenită pe parchet după ce a stat un an pe margine, timp în care a născut un băieţel). Foarte probabil, în zilele ce urmează se vor mai parafa şi transferurile junioarelor Ionela Filipaş şi Andreea Chiş de la LPS Bistriţa şi CSŞ Zalău. Tot atunci se va stabili şi care dintre jucătoarele care au evoluat sezonul trecut în cel de-al doilea eşalon vor mai rămâne la poalele cetăţii. „Am convingerea că avem un lot puternic cu care vom încerca să prindem play-off-ul. Momentan, sunt 20 de jucătoare valabile, însă în perioada ce urmează vom stabili exact, lotul cu care vom ataca noul sezon şi cred că vom rămâne doar la un număr de 16. Mă voi baza şi pe aportul Melindei Toth a cărei experienţă ne va fi, cu siguranţă, folositoare. Mă bucur să văd că avem şi sprijinul administraţiei locale şi a Consiliului Judeţean, se vede că se vrea performanţă, lucru care de altfel m-a şi făcut să mă îndrept spre locul în care cuceream, acum mai bine de 10 ani, Cupa Challenge”, a spus antrenorul Cornel Bădulescu.