Corona Brașov, a terminat sezonul 2023-2024 al Ligii Naționale de handbal feminin pe locul 8, după ce în ultima etapă de campionat a trecut pe teren propriu de SCM Rm. Vâlcea cu scorul de 38-34. La pauză conducea Vâlcea cu 7 goluri diferență, la final a câștigat Brașovul la 4 goluri diferență. Un rezultat care a rezolvat handbalul românesc!
BLATUL, dintre cele două echipe, a intrat în vizorul conducerii FRH.
Comisia Centrală de Disciplină a Federației Române de Handbal a avut o ședință marți, 21 mai, pe ordinea de zi aflându-se aspecte sesizate de secretarul general al FRH, Nicolae Andrei Luca.
„ În legătură cu Sesizarea Secretarului General al F.R.H. ca urmare a aparițiilor din presă și spațiul online privind situația jocurilor desfășurate în Etapa 26 – Liga Națională feminină, Comisia a solicitat puncte de vedere echipelor implicate, până la următoarea ședință a Comisiei Centrale de Disciplină, din data de 28.05.2024;” se arată în comunicatul FRH
Managerul general sportiv al CSM Corona Brașov, a declarat pentru presa loacă: „Cred că este doar praf în ochi”
Se schimbă regulamentul după meciul ARANJAT , Corona Brașov – SCM Rm. Vâlcea, oaspeții au folosit jucătoare de la tineret în repriza a doua !
„De-a lungul timpului s-au scos niște paragrafe din regulament vizavi de anumite meciuri. Comisia de Disciplină se va ocupa de aceste partide, iar pentru viitor vom schimba anumite paragrafe de regulament. Se va înființa pe viitor și o Comisie de Etică din care vor face parte oameni cu o anumită conduită ireproșabilă, care vor analiza astfel de partide. FR Handbal va schimba multe, aveți răbdare. Va urma o conferință de presă cu mai multe informații”, a declarat pentru ProSport președintele Constantin Din.
După BLATUL cu SCM Rm.Vâlcea, Corona Brașov a postat pe pagina de socializare un mesaj în care se vorbeşte despre o mare performanţă a echipei de handbal. Da nu VĂ ESTE RUȘINE? după ce ați terpelit handbalul românesc cu câteva rezultate supecte de BLAT, vă apucă cuvintele magice despre performanță? Care e performanța? Vă reamintim că tot VOI ați UMBRIT handbalul Românesc cu DOPAJUL din 2019!
„Nimeni nu-și amintește ca vreo nou-promovată în Liga Florilor MOL să încheie campionatul între primele 8 echipe. Aceasta este în sine o performanță. Una umbrită, însă, de presiunea scenariilor din ultimele săptămâni de ligă.” se arată în comunicatul clubului brașovean.
Reamintim că în etapa a 24-a, Corona a învins și pe ocupanta locului 3, Gloria Bistrița, 37-34. Un alt REZULTAT SUSPECT!