A doua zi a turneului de promovare al Diviziei A , competiție ce se desfășoară în aceste zile la Brașov, a adus cele două echipe care vor evolua în sezonul viitor în Liga Florilor.
Știința București a trecut de CSM Deva, într-un meci cu goluri puține, scor 19-17.
În ultimul meci al zilei, Corona Brașov a învins-o pe Activ Prahova Ploiești, după un meci în care miza promovării și-a pus amprenta asupra jocului echipei gazdă.
Știința București revine, în Liga Florilor după numai un an de absență, în timp ce Corona se întoarce în Liga Florilor după mai bine de trei ani de la scandalul de dopaj care a zguduit handbalul românesc.
CSM Deva și Activ Prahova Ploiești vor juca în barajul de menținere/promovare în Liga Florilor, care va avea loc în perioada 2-4 iunie cu locurile 11-12 din primul eșalon.
ȘTIINȚA BUCUREȘTI – CSM DEVA 19-17
ACTIV PRAHOVA PLOIEȘTI – CORONA BRAȘOV 27-29
CSM IASI – CSM ROMAN 27-21
CSM UNIREA SLOBOZIA – U CLUJ NAPOCA 27-30.