CS Mioveni, nou-promovată în Liga I, a înaintat un memoriu Federaţiei Române de Fotbal, Comisiei Centrale a Arbitrilor şi Ligii Profesioniste de Fotbal, în urma ”gravelor erori de arbitraj care au dus la stabilirea scorului final în meciul de aseară cu CFR” şi în care ameninţă cu retragerea din campionat.
„Este inadmisibil modul în care am fost trataţi de către cavalerii fluierului (Florin Chivulete, Vladimir Urzică şi Andrei Constantinescu), CFR marcând un gol dintr-un offside evident, iar nouă refuzându-ni-se un penalty clar, fapte ce au condus la victoria oaspeţilor. Nu vrem să contestăm valoarea adversarilor noştri, aşa cum nu vrem să ştirbim din meritele clujenilor în obţinerea unor performanţe remarcabile în cupele europene. Dar când pierdem un joc în asemenea manieră, ne întrebăm ce rost mai are să participăm într-o competiţie în care ni se taie orice drept la egalitate”, se arată în comunicatul clubului din Mioveni.
CS Mioveni anunţă, totodată, că se gândeşte să se retragă din Liga I din aceste motive:
”Avand în vedere aceste aspecte şi ţinând cont de faptul ca toată lumea protejează în continuare o Comisie Centrală a Arbitrilor care este stat în stat, ne gândim serios să ne retragem din competiţie. În mod sigur CCA nu va avea de suferit dacă o echipă mică şi inimoasă ca a noastră va dispărea din fotbalul românesc, dar numai în acest fel întreaga lume va afla ce se întâmplă cu arbitrajele de la noi din ţară. Dacă nimeni nu îndrăzneşte să tragă la răspundere CCA, măcar retragerea noastră va ajunge la urechile UEFA şi FIFA, iar semnalul nostru de alarmă poate va vindeca un fotbal în care cavalerii fluierului decid după bunul plac învingătoarea unui joc de fotbal. Dacă nimeni nu are curajul să facă ceva, poate măcar noi, prin retragerea din Liga 1, vom aduce la cunoştinţa iubitorilor de fotbal din toată lumea că în România CCA-ul patronează sportul rege. Vom dispărea noi, vom fi amendaţi, dezafiliaţi etc, dar poate vom fi cei care vom începe însănătoşirea unui fotbal bolnav, în care rezultatele finale sunt la mâna domnilor arbitri”.
La Mioveni, arbitrajul brigăzii lui Andrei Chivulete a fost scandalos, cu două greșeli majore pro-CFR. Clujenii au câștigat partida printr-un gol marcat din poziție clară de ofsaid.