Campioana baschetului masculin romanesc, CSU Asesoft Ploiesti, va debuta,intr-una dintre cele mai mai puternice competitii europene intercluburi, EuroCup, echipa pregatita de antrenorii Vladimir Arnautovic si Constantin Mircea urmand sa evolueze pe terenul puternicei grupari ruse Khimki Moscow Region in cadrul primei runde din Grupa E. Conform tragerii la sorti de la inceputul acestei luni, CSU Asesoft Ploiesti si Khimki Moscow Region fac parte dintr-o serie in care se mai regasesc si alte grupari cu traditie in baschetul european, precum Pinar Izmir (Turcia), Igokea Aleksandrovac (Bosnia&Hertegovina), Hapoel Ierusalim (Israel) si Lukoil Sofia (Bulgaria).
Jocul de debut in EuroCup reprezinta o adevarata piatra de incercare pentru campionii Romaniei, adversara de miercuri seara fiind o echipa extrem de cunoscuta pe Batranul Continent, cu un palmares impresionant. In acest sezon, Khimki Moscow Region vine din preliminariile “Turkish Airlines EuroLeague”, competitie in care anul trecut a ajuns pana in Top 16, iar in urma cu doua sezoane baschetbalistii rusi si-au trecut in cont trofeul EuroCup. De altfel, gruparea rusa este una din principalele favorite la calificarea in faza superioara a EuroCup, avand un lot extrem de puternic, condus de pe margine de celebrul baschetbalist lituanian Rimas Kurtinaitis. Din lista prezentata oficial, Khimki Moscow Region are in componenta sapte stranieri, printre campionul european cu echipa Frantei, Mickael Gelabale, trei americani, Paul Davis, James Augustine si Mike Green, doi croati, Marko Popovic si Kresimir Loncar, si un finlandez, Petteri Koponen. Si cum in EuroCup nu exista vreo restrictie referitoare la numarul de baschetbalisti straini in lot, campioana Romaniei isi poate etala la randu-i toti strainii pe care-i are la dispozitie, ploiestenii avand doi americani Jonte Flowers si Christopher Dunn, doi sarbi, Vladimir Tica si Dragan Zekovic, un bosniac, Filip Adamovic, un ghanez, Alhaji Mohammed, si un finlandez, Gerald Lee. Dupa cum se cunoaste din LNBM, in lotul prahovenilor se mai afla si cativa jucatori romani de calibru, precum Catalin Burlacu, Levente Szijarto si Adrian Gutoaia, astfel ca antrenorul Dado Arnautovic crede in sansa echipei sale si spera “sa prindem un joc bun la Moscova”.
Modificari de regulament
Cele doua competitii de top de pe Batranul Continent, Turkish Airlines EuroLeague si EuroCup, se desfasoara cu acordul FIBA-Europe sub egida ULEB. Astfel, in cele doua intreceri intercluburi se va aplica un regulament usor schimbat, in care cele mai importante modificari aprobate de FIBA se refera la reintroducerea angajamentului de unu la unu, reducerea pauzelor mici la 90 de secunde, modificarea situatiei time-out-urilor. Totodata, in cazul in care un sportiv este sanctionat cu doua faulturi tehnice in acelasi joc va fi automat descalificat. Aceste noi reguli vor intra in vigoare in intrecerile FIBA incepand cu World Cup de anul viitor, de la 1 octombrie 2014.
Programul jocurilor din Grupa E
Conform calendarului competitional, CSU Asesoft Ploiesti va sustine jocurile din Grupa E dupa urmatorul program:
16.10.2013 Khimki Moscow Region – CSU Asesoft Ploiesti
23.10.2013 CSU Asesoft Ploiesti – Pinar Izmir
30.10.2013 Igokea Aleksandrovac – CSU Asesoft Ploiesti
Noiembrie 2013 Hapoel Ierusalim – CSU Asesoft Ploiesti
Noiembrie 2013 CSU Asesoft Ploiesti – Lukoil Sofia
Noiembrie 2013 CSU Asesoft Ploiesti – Khimki Moscow Region
Noiembrie 2013 Pinar Izmir – CSU Asesoft Ploiesti
Decembrie 2013 CSU Asesoft Ploiesti – Igokea Alkeksandrovac
Decembrie 2013 CSU Asesoft Ploiesti – Hapoel Ierusalim
Decembrie 2013 Lukoil Sofia – CSU Asesoft Ploiesti
In urma disputarii jocurilor din cele opt grupe preliminare, primele trei clasate din fiecare serie vor obtine calificarea in EuroCup Last 32.
Ciulin si Olaru vor oficia in ULEB
Baschetul romanesc va mai avea doi reprezentanti in cadrul intrecerii derulate sub egida ULEB, arbitrii FIBA Marius Ciulin si Alexandru Olaru fiind nominalizati sa oficieze la jocuri din cadrul grupelor EuroLeague si EuroCup. Cei doi internationali romani au primit deja nominalizari pentru competitia europeana intercluburi, aceasta fiind o recunoastere a valorii prestatiei lor din ultimele sezoane.