Marius Copil l-a învins, vineri, în al doilea meci al zilei, pe jucătorul numărul 1 al suedezilor, Elias Ymer, egalând scorul, 1-1, în prima zi a întâlnirii de Cupa Davis, România-Suedia. Jucătorul român s-a impus în trei seturi, 6-2, 6-3, 6-2.
Marius Copil (România):
Am intrat motivat.Chiar dacă era 1-0 pentru suedezi, nu am simțit presiunea. Tenisul este un sport individual și am intrat pe teren cu mentalitatea de a da tot ce pot. Am mai jucat cu Ymer și la Stockholm și îi cunoșteam jocul, așa că eram pregătit.
Nu am avut emoții. Am urcat mult în teren și am jucat agresiv, iar jocul agresiv poate duce și la greșeli. Sunt sigur că dacă îmi fac jocul meu, îl pot învinge pe Lindell. Mă simt bine, chiar aș mai fi putut juca încă două seturi.
Antrenorul meu m-a ajutat mult cu serviciul și m-a încurajat tot timpul să urc cât mai mult la fileu și pentru asta țin să îi mulțumesc.
La dublu, plecăm cu șansa întâi și sunt sigur că băieții vor câștiga.
Andrei Pavel (România):
Avem un punct din cele 3 necesare pentru victorie. Din păcate, Adrian Ungur nu a fost în formă astăzi, însă ne bucurăm pentru punctul adus de Marius Copil. În meciul de mâine, la dublu, noi suntem favoriți și sunt sigur că Horia Tecău și Florin Mergea vor câștiga. Sperăm să vină cât mai mulți spectatori în tribună pentru că avem nevoie de susținerea lor în meciurile care au mai rămas.
Elias Ymer (Suedia):
A fost un meci greu cu Marius. A servit foarte bine și a avut un joc agresiv ce mi-a pus probleme. Pentru duminică ar trebui să îmi schimb tot jocul; trebuie să servesc mult mai bine decât astăzi, să fiu mai mobil, mai agresiv.
Cred că la ultima mea întâlnire cu Marius am jucat mult mai bine, am fost mai concentrat, iar Marius nu avea serviciul la fel de puternic ca acum, iar jocul lui nu era la fel de solid.
Fredrik Rosengren (Suedia)
Rezultatul de astăzi, 1-1, este unul foarte bun pentru noi și așteptăm rezultatul meciului de mâine. Cred că publicul a fost foarte corect și chiar a fost o placere să jucăm astăzi aici.
Dublul nostru, Arvidsston și Brunstrom, se antrenează împreună de câteva saptămâni și sunt destul de optimist în ceea ce privește șansele noastre în meciul de sâmbătă.
Program sâmbătă:
Ora 12:00 – sesiune de autografe Victor Hănescu
Ora 12:50 – Premiere Victor Hănescu din partea ITF
Ora 13:00 – meciul de dublu Horia Tecău/Florin Mergea – Isak Arvidsson/Johan Brunstrom
_____________________________________________
Întâlnirea dintre România şi Suedia se desfăşoară după sistemul cel mai bun din cinci meciuri. Vineri au avut loc două meciuri de simplu, sâmbătă are loc meciul de dublu, iar duminică, alte două meciuri de simplu.
Echipa care va câştiga întâlnirea va rămâne în Grupa I, Zona Euro/Africană, iar echipa care va pierde va juca barajul pentru menţinerea în Grupa I cu Letonia sau Austria.