Dublă cu Croația pentru naționala feminină de handbal

România va întâlni Croația, pe 28 februarie și 3 martie 2024, în preliminariile Campionatului European de handbal feminin din 2024.

Primul meci se va juca la Bistrița, iar cel de-al doilea, în deplasare, la Koprivnica.

România face parte din grupa A, alături de Croaţia, Grecia şi Bosnia-Herţegovina.

Până acum, în primul meci din preliminarii, Naționala feminină de handbal a României a câștigat în fața Bosniei, scor 49-17. La fel s-a întâmplat și cu Grecia, de care a trecut cu 32-20. Returul partidei cu Grecia se va juca la Buzău, pe 7 aprilie.

Campionatul European de Handbal Feminin din 2024 va marca o premieră, fiind prima ediție a competiției care va include 24 de echipe participante.

Competiția va fi organizată în Austria, Ungaria şi Elveţia.

2010 este anul în care echipa României a obținut ultima medalie la un Campionat European, bronzul.

Citește si...

Florentin Pera după meciul cu Danemarca

Redacția

România învinsă și de Danemarca

Redacția

Craiova s-a impus în duelul cu CSA Steaua(clubul armatei)

Redacția

Florentin Pera după jocul cu Olanda

Mircea M

Clasament marcatoare după zece etape

Redacția

Eduard Novak vrea desființarea cluburilor: CS Dinamo și CSA Steaua

Redacția

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More