Elisabeta Lipă a revenit în funcția de președinte al Federației Române de Canotaj

Elisabeta Lipă a spus, joi, pentru Agepres, că a revenit în funcția de președinte al Federației Române de Canotaj, după ce a a renunțat la cea de președinte al Agenției Naționale pentru Sport (ANS) la finalul anului trecut.

Elisabeta Lipă, dintr-o funcție în alta.

Elisabeta Lipă și-a reluat funcția de președinte al Federației Române de Canotaj, informeaza Agerpres.

„Mi-am preluat mandatul de președinte al Federației Române de Canotaj, pentru că sunt președinte ales în Adunarea Generală. Nu se pune problema de incompatibilitate cu funcția de deputat. Mai sunt astfel de situații, cum e cazul domnului Cîtea de la box. Eu am fost suspendată doar în perioada în care am fost președinte la Agenția Națională pentru Sport”, a spus fosta canotoare pentru sursa citată.

Ea a renunțat la funcția de președinte al Agenției Naționale pentru Sport (ANS), cu rang de secretar de stat, printr-o cerere înregistrată la Cabinetul prim-ministrului Marcel Ciolacu, la 23 decembrie 2024. Atribuțiile sale au fost preluate de vicepreședintele Thomas Moldovan până la numirea unui nou conducător.

Cvintupla campioană olimpică fusese numită în funcție la data de 20 iunie 2023. Fosta canotoare a câștigat la ultimele alegeri un post de deputat pe lista PSD din județul Botoșani. La 12 martie 2021, Elisabeta Lipă a fost realeasă în funcția de președinte al Federației Române de Canotaj în cadrul Adunării Generale organizate la Târgu Mureș, începându-și astfel cel de-al patrulea mandat al său la conducerea FRC.

Citește si...

Slobozia se califică în optimile Cupei României

Oana B

Gorjencele își continuă aventura în Cupa României

Vasile.M

Minaur s-a calificat în optimile Cupei României

Redacția

Volei: Primul joc în anul 2025

Ionuț Popa

Se mai joacă meciul Corona Brașov – Gloria Buzău în Cupa României?

Redacția

Întăriri la Volei Alba Blaj

Mircea M

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More