România a învins Japonia, scor 32-28 și păstrează șansele matematice la calificarea în „sferturile” Campionatului Mondial de handbal feminin. Eliza Buceschi a marcat 12 goluri.
Calificarea în sferturi, aproape imposibilă
La fel ca în partida cu Germania, repriza a doua a adus o cădere greu de explicat, doar argumentul pregătirii fizice deficitare și prostiile lui Laslo au contat, o jucătoare care a avut nenumărate erori, așa cum o face și la Bistrița , meci după meci.
„A fost un meci dificil pentru noi în această seară. Sunt foarte mândru de jucătoarele mele, pentru că am jucat cu multă încredere. Am luptat până la capăt şi am arătat spirit de echipă. Am făcut un joc bun, asemănător cu cel cu Serbia. Sunt foarte satisfăcut de această victorie şi cred că România a fost azi echipa mai bună”, a afirmat Pera.
Joc mult mai bun fară Neagu
Jocul României a stat într-o singură jucătoare. Eliza Buceschi care a marcat 12 goluri și a păstrat un avans suficient pentru victorie. După patru meciuri România are un procentaj de la nouă metri foarte slab 36%, 24/66 iar la suturile pe poartă avem 58% , 126/217. La nivelul porții avem un procentaj de 30%/. Am marcat în cele patru jocuri 126 de goluri la acest capitol fiind pe locul 16 în clasament.
Tricolorele acumulează 4 puncte în Grupa Principală și păstrează șanse pur teoretice la sferturile de finală. Trebuie să câștige și ultimul meci, cu Polonia, și să spere că Danemarca nu obține mai mult de un punct în disputele cu Polonia și Germania.
Clasamentul actualizat
Națională | Puncte | Golaveraj | |
1. Germania | 6 | 88-69 | |
2. Danemarca | 4 | 90-71 | |
3. România | 4 | 114-119 | |
4. Polonia | 4 | 71-84 | |
5. Japonia | 2 | 115-121 | |
6. Serbia | 0 | 70-84 |