Handbal Club Zalău a câștigat primele trei puncte din campionat, reuşind să învingă duminică Dunărea Brăila cu 22-19, într-o partidă din cadrul etapei a III-a a Ligii Florilor.
HC Zalău – Dunărea Brăila 22-19
„Un meci foarte greu, a fost un joc de intensitate maximă. Felicit fetele pentru că în ce-a mai mai mare parte a jocului, au respectat sarcinile de joc. Am avut câteva momente dificile, păcat de ultima ratare, acel gol ar fi însemnat o victorie sigură. În ultima parte a jocului au fost câteva acțiuni pe care chiar nu le pot înțelege: Am văzut ultimul gol la Alina Vâtu, clar din pași, o aruncare de la 7 m, o situație clară, în care o jucătoare era în semicerc. Până la urmă am terminat bine, deoarece în final, a ieşit la rampă Claudia Constantinescu, care a marcat și a rezolvat problema căștigătoarei. Fetele merită felicitări pentru efortul care l-au depus până în minutul 60. Consider că sunt 3 puncte importante, nu neapărat prin prisma clasamentului, este doar etapa a treia iar clasamentul nu este elocvent, dar este bine că adunăm puncte .” a declarat Gheorghe Tadici
HC Zalău: Roxana Szolosi 7 goluri, Claudia Constantinescu (5), Andrada Mihalcea (3), Valentina Panici (3), Raluca Irimia (2), Dana Abed-Kader (2).
Dunărea Brăila: Alina Vâtu 9 goluri, Nicoleta Tudor (4), Elena Dache (2), Natasa Krnic (2), Ana Maria Berbece (1), Diana Axinte (1).
Rezultatele etapei a 3-a
HF 3 – 18-19
[themeum_button size=”lg” type=”success” url=”https://www.sportexclusiv.ro/clasament-handbal-feminin/” text=”CLASAMENT”]
[themeum_category category=”volei” layout=”carousel” title=”” maxpost=”9″]