După succesul de la Iași, gorjencele țintesc a treia victorie în Liga Florilor. Joi, 14 noiembrie, CSM Târgu Jiu primește vizita echipei CSM Slatina.
Handbalistele pregătite de Liviu Andrieș sunt obligate să câștige duelul cu Slatina, pentru a intra în pauza competițională cu un moral bun și pentru a putea pregăti în liniște meciurile de la finalul acestui an.
”Ne dorim foarte mult victoria. Mulțumim suporterilor că au fost alături de noi și îi așteptăm în continuare să ne susțină pentru că avem mare nevoie de ei”, a fost apelul lansat de extrema echipei, Andreea Chiricuță.
Campiomatul se întrerupe, urmând meciurile de pregătire ale echipelor naționale, precum și jocurle de la Euro 2024.