CSM Bucureşti a învins-o pe SCM Râmnicu Vâlcea cu scorul de 29-27 (13-14), luni seara, în deplasare, într-un meci din etapa a 11-a a Ligii Naţionale de handbal feminin. Comentatorii Pro”Harena în extaz odată cu revenirea campioanei, aceleași ”căcaturi” la televizor, speculații, comentarii răutăcioase la adresa jucătoarelor, de arbitrii nu mai zicem nimic, au spus ei suficient, pentru întreg anul 2024.
Gazdele au dominat două treimi din meci, dar campioana a fost mai bună în ultimele 20 de minute şi a reuşit să se impună, revenind pe primul loc.
SCM Râmnicu Vâlcea a condus în prima repriză de mai multe ori la patru goluri (7-3, 10-6, 12-8, 14-10), dar la pauză avantajul său era minim, 14-13. CSMB a evoluat mai bine în partea secundă, fără a reuşi desprinderea decât pe final, când a avut avantaj de trei goluri pe tabelă (28-25, 29-26). De remarcat că vâlcencele au ratat trei aruncări de la 7 metri.
Cristina Neagu şi Elizabeth Omoregie au reuşit câte 6 goluri pentru ”tigroaice”, iar portarul Daciana Hosu (ex-SCM Râmnicu Vâlcea) a avut 12 intervenţii. Anniken Wollik a marcat 6 goluri pentru gazde, iar Rebeca Necula 4.
Așa cum am mai spus , presa națională scrie doar de meciurile campioanei, indiferent cu cine joacă.
Campioana revine pe primul loc după această victorie norocoasă!