Fără surprize la turneul de menținere / promovare în Liga Florilor, echipele din primul eșalon impunându-se în fața celor din Divizia A. HC Zalău si CSM Târgu Jiu şi-au asigurat prezenţa în primul eşalon şi în sezonul următor după primele două meciuri.
Echipa pregătită de Gheorghe Tadici a învins vineri, cu scorul de 27 – 22 pe CSM Deva iar sâmbătă după-amiaza s-a impus cu 28 – 26 în faţa formaţiei Activ Prahova Ploieşti. Emilija Lazic a fost, de departe, cea mai bună jucătoare a Zalăului în partida de sâmbătă, marcând 17 goluri din 18 aruncări, şase dintre ele de la 7 metri.
În ciuda unora de pe la Sălaj, zălăuancele rămân în Liga Florilor. Ziarul de sport va avea ce să scrie și în următorul sezon!
REZULTATE Vineri, 24 mai
CSM Tg. Jiu – Prahova Ploiești 31:20
HC Zalău – CSM Deva 27:22
Sâmbătă, 25 mai
CSM Tg. Jiu – CSM Deva 28-27
HC Zalău – Prahova Ploiești 28-26
Duminică, 26 mai
11.00: CSM Deva – Activ Prahova Ploiești
14.00: CSM Tg. Jiu – HC Zalău