În urma dezbaterilor pe subiectul „Minaur” s-a reușit discreditarea clubului

CS Minaur Baia Mare transmite opiniei publice un punct de vedere al conducerii clubului în urma finalizării Raportului de audit public intern și a dezbaterilor lansate recent în spațiul online.

Din păcate, considerăm că misiunea de audit nu și-a atins scopul decât într-o foarte mică măsură, nefiind respectate principiile de obiectivitate și confidențialitate. Conținutul raportului de audit a ajuns mai întâi în posesia unor jurnaliști și politicieni, apoi a fost distribuit ilegal în mediul online și acum are acces oricine la conținutul acestui document. Unii “ziariști de casă” au primit drept bonus inclusiv informații confidențiale din contabilitatea clubului și din contractele de activitate sportivă – anumite date, fapte și situații care nu se regăsesc în raportul de audit fiind divulgate ilegal!

În urma dezbaterilor pe “subiectul Minaur” s-a reușit discreditarea întregului personal (sportivi, staff tehnic, personal administrativ, conducere managerială), învrăjbirea secțiilor sportive și nu în ultimul rând terfelirea brandului Minaur, probabil cel mai de preț simbol al sportului maramureșean, chiar în anul în care se împlinesc 50 de ani de la înființarea primului club exclusiv de handbal din România.

Principalele concluzii desprinse după studierea raportului de audit intern sunt următoarele:

1.Echipa de audit public intern a Primăriei Baia Mare a mai efectuat încă două misiuni de control, una în perioada 10.04.2019 – 28.06.2019 și una în perioada 22.06.2022 – 26.08.2022. În raportul nr. 55/11.07.2019 opinia echipei de audit a fost ca riscurile aferente activităților și evaluărilor efectuate asupra modului de gestionare a resurselor financiare derulate au avut un nivel mediu. În raportul nr. 114/03.10.2022 concluzia misiunii de audit este, aceeasi, că riscurile aferente activităților si evaluărilor efectuate asupra modului de gestionare a resurselor financiare derulate au avut un nivel mediu. De ce aceste probleme au “ieșit la iveală” abia acum, si am trecut la un nivel “critic”?

2. Conform verificărilor și analizelor efectuate în perioada supusă auditării la Clubul Sportiv Minaur Baia Mare, pe baza obiectivelor stabilite ale misiunii, echipa de audit apreciază că modalitatea de gestionare și administrare din perspectiva activităților sportive nu este critică, așa cum se vehiculează în ultima perioadă, recomandarea primită fiind ,,de îmbunătățit”.

3. Raportul de audit public intern a fost “întocmit exclusiv pentru uzul intern al Primăriei Municipiului Baia Mare”. Cu toate acestea, a fost distribuit mai multor persoane neautorizate, inclusiv unor jurnaliști.

4. Raportul de audit conține date cu caracter personal care nu pot fi furnizate sau utilizate într-un mod care să contravină prevederilor legale în vigoare. În cazul în care o persoană neautorizată a primit și a citit acest raport trebuia să accepte și să agreeze în principal faptul că “cititorul raportului de audit, este de acord că nu poate face referire la acest raport, nu îl poate cita sau distribui ori folosi în orice alt mod fără consimțământul scris prealabil al echipei de audit și nici nu îl poate pune la rândul său la dispoziția vreunei alte persoane neautorizate, potrivit legislației în vigoare.”

Echipa de audit ne-a comunicat că a distribuit acest raport doar către dl. Primar Doru Dancuș și d-nei Raluca Mureșan, director CS Minaur. Din acest motiv, solicităm respectuos echipei de audit să țină cont de prevederile Articolului 1.4.7.1. din H.G. Nr. 1086 din 11 decembrie 2013, pentru aprobarea Normelor generale privind exercitarea activității de audit public intern / Anexa 1: „Iregularitățile sau posibilele prejudicii constatate de auditorii interni sunt raportate conducătorului entității publice și structurii de control abilitate, în termen de 3 zile lucrătoare de la constatare.”

5. Referitor la faptul că bugetul clubului a crescut în 2023 față de anii anteriori trebuie să facem câteva precizări: taxele și impozitele la Bugetul Asigurărilor Sociale s-au dublat (!) în 2023 față de 2022, indmnizațiile de arbitraj s-au triplat (!), în urma pandemiei au crescut tarifele pentru cazare și masă, s-a scumpit combustibilul și astfel au crescut cheltuielile de transport, începând cu sezonul competițional 2023-2024 clubul a fost obligat să înfiinteze încă două echipe de handbal, cele de tineret (feminin și masculin), care participă în Campionatele naționale de tineret – care au necesitat cheltuieli suplimentare pentru participarea la competiții, cazări, masă, transport, salarii, taxe, echipament și materiale sportive.

6. În mediul online s-au exprimat diverse opinii privind cuantumul bugetelor de care beneficiază echipele de handbal din cadrul clubului, nivelul salarial al sportivilor, obiectivele de performanță, implicarea politică în managementul clubului. Câteva considerații legate de aceste subiecte:

– Echipa de handbal feminin nu se regăsește în Top 10 echipe din Liga Florilor în ce privește bugetele de care dispun acestea. Comparația pe care au făcut-o unii cu CS Gloria Bistrița Năsăud este ridicolă, din moment ce echipa de handbal feminin a acestui club dispune în 2024 de un buget de peste 4 milioane de euro, mai mult decât dublu cât este prognozat pentru echipa băimăreană. Iar banii vin la timp, salariile se plătesc fără o zi de întârziere, infrastructura și condițiile de pregătire sunt net superioare, politicienii sunt alături de echipă și contribuie substanțial la completarea bugetului cu fonduri private. Raportat la nivelul bugetului, considerăm că locul 8 ocupat în cel mai puternic campionat de handbal feminin din lume este onorant (este o normalitate, nu contraperformanță). În urmă cu mai puțin de 3 ani această echipă, cu același management sportiv, dar cu alte jucătoare, a fost vicecampioană națională și medaliată cu bronz în EHF European League 2021 (a doua competiție valorică, după Liga Campionilor). În 2022 a urmat încă o prezență în turneul Final 4 al EHF European League. De atunci, bugetele adversarelor din campionat au crescut vertiginos, în timp ce la Minaur se plătește, din păcate, mai puțin și mai rar.

– Echipa de handbal masculin este situată aproximativ pe locul 5 într-un top din Liga Zimbrilor conform bugetelor. Cu toate acestea, cu același management sportiv, în ultimele două sezoane competiționale Minaur a fost vicecampioană, iar în 2022 a jucat o finală în EHF European Cup. Performanța obținută în campionat este excelentă, ținând cont că pe locul 1 este Dinamo, o super-putere cu un buget cel puțin triplu și practic este imposibil să fie detronată în acest moment.

– Echipa de fotbal a retrogradat anul trecut din Liga 2, iar în acest moment se află pe ultimul loc în Liga 3. În această perioadă se fac eforturi pentru întărirea lotului de jucători obiectivul fiind evitarea retrogradării în Liga 4.

– Referitor la faptul că există „cinci – șase cazuri de sportivi care au stat în tribună și au încasat, lună de lună, 5-6.000 de euro” menționăm că NU există nici un jucător/jucătoare din cadrul clubului care să fie în această situație, cu excepția celor accidentați, majoritatea având intervenții chirurgicale grave. Adevărații suporteri ai echipelor de handbal știu cu exactitate componența loturilor, evoluția jucătorilor și faptul că această intenție de dezinformare nu face altceva decât să aducă o imagine negativă asupra unor sportivi.
În final, dorim să îi asigurăm pe reprezentanții Consiliului Local și Primăriei Municipiului Baia Mare, întreaga comunitate băimăreană și în special pe suporterii echipelor noastre, că vom ține cont de concluziile, constatările și recomandările prezentate în Raportul de audit public intern.

Ne propunem să păstrăm în continuare decența și să nu răspundem cu aceeași monedă acuzațiilor suburbane și mesajelor jignitoare.

Împreună cu personalul Municipiului Baia Mare sperăm să găsim soluții comune în vederea stingerii arieratelor (cu prioritate, achitarea salariilor restante către sportivi), să avem o colaborare și comunicare corectă și eficientă, bazată pe respect reciproc și atitudine proactivă, cu scopul de a îmbunătăți performanțele activității din cadrul CS Minaur Baia Mare.

Citește si...

Florentin Pera – Cristina Laslo a transmis federaţiei că se retrage de la naţională

Ionuț Popa

Constantin Din, despre conflictul dintre Cristina Laslo şi Pera

Mircea M

Handbalul românesc, arbitrii și experții din mediul online

Mircea M

Reacția lui Florentin Pera, după înfrângerea cu Elveția

Redacția

Înfrângere la scor pentru tricolore la Trofeul Carpați

Mircea M

Percheziţii DNA la Clubul Sportiv Rapid

Mircea M

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More