Italia și Anglia sunt echipele calificate în finala Campionatului European de Fotbal, iar partida de pe „Wembley ” se joacă duminică, 11 iulie.
Echipa națională a Italiei s-a impus în semifinalele EURO 2020 de Spania, scor 1-1 (4-2 după loviturile de la 11 metri), în timp ce reprezentativa Angliei a învins-o pe Danemarca, scor 2-1, după ce meciul a ajuns în prelungiri iar finalul a fost dramatic.
Turneul final al EURO 2020 a fost găzduit de 11 orașe de pe continent, printre care și Bucureștiiul, se va încheia pe 11 iulie 2021la Londra.
Meciul de deschidere a avut loc pe 11 iunie 2021, pe Stadio Olimpico din Roma, cu meciul Italia – Turcia, scor 3-0, iar finala este programată la Londra, pe „Wembley Stadium”, duminică, 11 iulie, ora 22.00, iar pentru marele trofeu se vor duela Italia și Anglia.
Echipa națională a Italiei a făcut parte din Grupa A alături de Țara Galilor, Elveția și Turcia și s-a calificat în optimi cu 9 puncte, după ce a bifat trei victorii fără să primească gol. În faza optimilor de finală, italenii sau trecut de Austria, scor 2-1, iar în sferturi a eliminat Belgia, scor 2-1. Pentru a ajunge în finala Campionatului European, „Squadra Azzura” a învins Spania, scor 1-1 (4-2 după loviturile de departajare).
De partea cealaltă, echipa națională a Angliei a încheiat Grupa D pe primul loc cu 7 puncte, după ce s-a duelat cu Croația, Cehia și Scoția, iar în optimile de finală ale EURO 2020 a trecut de Germania, scor 2-0, iar în sferturi a învins Ucraina cu 4-0. Pentru a ajunge în finală, selecționata Angliei a trecut de Danemarca, scor 2-1.
Arbitrul olandez Bjorn Kuipers va fi ”centralul” partidei Anglia – Italia, de duminică seara de pe Wembley, finala turneului EURO 2020.
Olandezul a mai ”fluierat” în două finale ale Europa League şi una din Liga Campionilor, şi a făcut parte din brigăzile de arbitri care au oficiat la EURO 2012 şi 2016 şi la ultimele două Cupe Mondiale.