La volei toate echipele sunt susținute de primării

Președintele Federației Române de Volei, Adin Cojocaru, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, că este îngrijorat de efectele măsurilor de austeritate produse de ‘ordonanța trenuleț’ a Guvernului având în vedere că toate echipele din primele eșaloane la masculin și feminin sunt susținute de primării.

‘De la emiterea acelei ordonanțe (n.r. – ordonanța ‘trenuleț’), nu avem semnale că ar fi ceva probleme cu echipele de volei, în sensul în care am văzut ce s-a întâmplat la handbal (n.r. – retragerea echipei de handbal feminin a clubului Gloria Buzău). Însă noi am avut probleme cu retragerile din campionat la început… CSM Constanța a fost nevoită să își restructureze secțiile și atunci la volei masculin nu au mai continuat, deși semnaserăm niște contracte. La volei sunt 22 echipe în primele ligi la masculin și feminin și toate sunt susținute de primării. O excepție, dar parțială, este la Arcada Galați. Acolo este o combinație între banii privați și banii publici. În rest toate celelalte echipe sunt 100% pe bani publici. Îngrijorarea este mare din punctul ăsta de vedere’, a declarat Adin Cojocaru pentru AGERPRES.

‘Semnale în acest moment ar fi la anumite cluburi, dar nu există riscul de retragere. Adică de exemplu un Lugoj unde sunt probleme create de primărie în relația cu conducerea clubului. Există unele disensiuni, în sensul relației noului primar cu cei de la cluburi. Deci nu sunt probleme grave precum ordonanța aceasta. Acum nu avem probleme cu retragerile, dar din aprilie încolo vedem ce va fi pentru următorul campionat. Acolo va fi un recul față de sezonul acesta sau cel trecut. Deci suntem îngrijorați pentru că ne așteptăm la probleme financiare la nivelul cluburilor pentru următorul sezon. De asemenea, bănuim că și calitatea va fi una mai slabă pentru că cluburile vor aduce sau nu jucători… dacă aduc, îi aduc pe alte sume și așa mai departe’, a mai spus președintele FRVolei pentru sursa citată mai sus.

Acesta a explicat că există posibilitatea ca numărul echipelor din campionatele naționale să se reducă în funcție de câte echipe sunt dispuse să se înscrie.

‘Sistemul campionatului, atât la feminin, cât și la masculin, este cu 12 echipe. Numai că la începutul sezonului nu am avut ce face pentru că tragerea la sorți fusese făcută cu 12 echipe. Noi vrem să rămânem cu 12, dar o să vedem dacă suntem capabili să rămânem cu 12. Dacă nu vor fi echipe, atunci va trebui să ne gândim la un nou format, poate cu 10 sau cu 8… adică să putem să facem un campionat fără să fie echipe care să stea câte o etapă cum se întâmplă acum’, a precizat Cojocaru.

În prezent, Campionatul Național masculin se dispută cu 11 echipe, după ce înaintea începerii sezonului s-au retras CSM Constanța și Știința Bacău, Federația Română de Volei acoperind unul dintre locuri cu Universitatea Cluj, care retrogradase. Campionatul Național feminin se dispută de asemenea cu 11 echipe după ce echipa CS Medgidia s-a retras, desființându-se ulterior din rațiuni financiare.

Guvernul României adoptat la începutul acestui an ordonanța privind unele măsuri fiscal-bugetare prin care se dorește reducerea cheltuielilor publice în vederea fundamentării bugetului general consolidat pe anul 2025. Denumită ‘ordonanța trenuleț’ sau ‘ordonanța austerității’, aceasta afectează în mod negativ și sumele pe care autoritățile locale le pot cheltui cu cluburile sportive.

Sursa AGERPRES

Citește si...

Slobozia se califică în optimile Cupei României

Oana B

Gorjencele își continuă aventura în Cupa României

Vasile.M

Minaur s-a calificat în optimile Cupei României

Redacția

Volei: Primul joc în anul 2025

Ionuț Popa

Se mai joacă meciul Corona Brașov – Gloria Buzău în Cupa României?

Redacția

Întăriri la Volei Alba Blaj

Mircea M

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More