Larisa Iordache și Andrei Muntean au făcut legea la naționale

Gimnaștii de la Dinamo au dominat cea de a 67-a ediție a Campionatelor Naționale individuale, competiție desfășurată în Sala Polivalentă din Capitală în zilele de 30 și 31 august 2014. La finele celor două zile de întreceri, sportivii dinamoviști au obținut șapte titluri din cele 12 decernate de Federația Română de Gimnastică. La feminin, vedeta competiției a fost de departe Larisa Iordache (CS Dinamo), care a obținut patru titluri din cinci posibile: individual compus, sărituri, paralele și sol.

SONY DSC

Singurul titlu care i-a scăpat celei mai valoroase gimnaste a momentului în România a fost cel de la bârnă. Larisa a preferat să repete la naționale exercițiile pe care le va etala și la Campionatele Mondiale, cu toate elementele de dificultate maximă. La bârnă, unde are un exercițiu complex, ea a ratat un element, astfel că a încheiat competiția pe locul doi.

”Am încercat să fac totul cât mai bine, să nu ratez nimic, să execut elemente de dificultate ridicată, dar această concentrare excesivă a fost cu două tăișuri. Desigur, în forma cea mai bună trebuie să mai aflu la Campionatele Mondiale, iar timp pentru retușuri mai există”, a declarat Larisa după competiție.

La individual compus, Larisa (59.650 p) a câștigat competiția la o diferență de patru puncte față de următoarea clasată. Locul 4 i-a revenit unei alte sportive de la Dinamo, Paula Tudorache (54.025 p).

La masculin, campionul absolut vine tot de la CS Dinamo. Andrei Muntean (88.750 p) s-a impus în fața colegului său de la lotul național, Cristian Bățagă (CSM Bistrița, 87.500 p), locul trei fiind ocupat de alt sportiv de la Dinamo, Andrei Ursache (80.750). Andrei Muntean s-a mai impus la încă două finale pe aparate, inele și sărituri. Tot el a obținut locul doi la sol și trei la bară. Palmaresul dinamoviștilor a mai fost completat de încă două clasări pe podium ale lui Andrei Ursache: locul doi la cal cu mânere și poziția a treia la sol.

La competiție au asistat numeroase personalități ale lumii sportului, printre care Gabriela Szabo – ministrul Tineretului și Sportului, Grațiela Vâjială – președinte ANAD, Elena Frâncu ș.a.

 

Citește si...

CSM Târgovişte s-a calificat în optimile Cupei Challenge

Oana B

Nadia Comăneci va colabora cu un club românesc

Redacția

Victorie pentru U-BT Cluj-Napoca în EuroCup

Redacția

U-BT Cluj-Napoca a debutat cu înfrângere în EuroCup

Redacția

Rezultate Cupa „Radu Zamfirescu”

Redacția

România a câştigat Campionatul European Under-16, Divizia B

Redacția

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More