Elisabeta Lipă, șefa Agenției Naționale pentru Sport, a reacționat virulent în scandalul rentelor viagere a peste 600 de sportivi, plafonate la nivelul de acum 7 ani. POLITICA ȘI SPORTUL ROMÂNESC, banii merg în buzunarele politicienilor! Brusc, renta viageră se mărește, pentru că așa dorește Lîpă!
MAFIA SPORTURULUI ROMÂNESC
„Aceste rente au fost plafonate în 2017, în noiembrie. Au trecut șapte ani de la plafonarea lor. Sunt fericită când spun colegii că: Dacă nici tu nu rezolvi, nu mai rezolvă nimeni! Dar, nici nu pot pune pe umerii mei această nemulțumire, neîmplinire pentru că și eu sunt beneficiară a rentei viagere. Ce înseamna? Că Lipă își mărește renta?! Eu trebuie să fiu în consens cu toți colegii mei pentru că suntem aproape 600 de beneficiari ai aceste rente viagere. Șapte ani nu spui nimic și îi ceri lui Lipă după șapte ani să modifice rentele viagere? Deci cred că am dat răspunsul. Dar, în tot acest tăvălug există și un lucru bun, că sportivii, colegii mei, au încredere în mine că pot reuși acest lucru. Eu voi lupta ca să aduc un plus valoare cuantumurilor acestor rente, dar probabil o să aud sau o să citesc ceva de genul: Lipă și-a mărit renta! Atunci cum o dăm? Cum e bine?”, a declarat Elisabeta Lipă.
Performanțele reușite în sport au ajutat-o să se bucure de o rentă viageră consistentă, dar și de venituri importante din gradul pe care îl are în MAI, pe care l-a obținut pentru aceste rezultate.
Elisabeta Lipă, are o rentă viageră de câteva mii de euro lunar
În ultima declarațe de avere, depusă în anul 2024, Elisabeta Lipă a trecut o sumă totală de 199.620 de lei pe care a încasat-o în 2023, din rentă viageră. În euro, înseamnă 40.145. Ceea ce se traduce printr-o rentă viageră lunară de 3.345 de euro.