Liviu Andrieş, antrenor Energia Târgu-Jiu:”Mai avem de lucru, dar este clar că trebuie să fim pregătiţi pentru începutul de campionat. Un nou start pentru echipa noastră, într-o nouă ediţie de campionat care se anunţă destul de greu. Cred că va fi unul dintre cele mai echilibrate campionate din ultimii cinci ani. La ora primului joc de la Turda, trebui să fim apţi, atât din punct de vedere fizic, cât şi psihic. Mergem cu gândul de a câştiga. Dacă mergem cu alt gând, atunci vom avea probleme.
Mergem să facem şi un joc bun, dar cel mai important este să venim cu puncte de acolo. Din punct de vedere medical nu ne putem baza pe Filipe Mota, care va lipsi cel puţin cinci luni de zile, şi nici pe Sifre Flores. Sper ca Sifre să revină cât mai repede, pentru că avem nevoie de orice jucător, fiecare având rolul lui în echipă. Trebuie să găsim cele mai bune soluţii de a suplini posturile lăsate libere de cei doi jucători accidentaţi, pentru că în acest moment nu se pune problema să mai facem transferuri. Şi echipa gazdă, Turda, s-a întărit, şi ţinând cont de ce s-a întâmplat anul trecut, ei pleacă cu prima şansă. Dar, după cum bine ştiţi, noi am făcut de fiecare dată meciuri bune la Turda, echilibrate şi am pierdut greu, pe final de joc. Anul acesta sper să spargem gheaţa şi să câştigăm la Turda. În ultima perioadă s-a văzut o creştere a echipei noastre, atât în jocul ofensiv, cât şi în cel defensiv. Trebuie să avem şi răbdare, pentru că sunt şase jucători care au venit în această vară şi este nevoie de timp pentru omogenizare şi pentru ai face să joace în planul tactic pe care noi l-am ales. Nu era normal să schimbăm planul tactic în funcţie de jucătorii care au venit, dar am făcut totutşi acest lucru, mai ales în plan defensiv. Procentual, cred că suntem undeva la 75-80% din potenţialul echipei, dar trebuie să strângem rândurile pentru a reuşi să facem lucrurile cât mai bine. Nu cred că ar fi o surpriză să câştigăm la Turda, dar nu trebuie să plecăm cu această idee. Noi trebuie să mergem acolo să jucăm simplu şi coerent, pentru că noi aici suferim. Aşa a jucat anul trecut Turda şi a ajuns acolo sus, în fruntea clasamentului. A jucat simplu, fiecare jucător pe postul lui a evoluat simplu şi eficient. Aşa trebuie să facem şi noi.”