Meciul dintre Monica Niculescu şi Paula Ormaechea (Argentina) din turul doi de la Roland Garros a fost întrerupt miercuri seară din cauza ploii, la scorul de 6-2, 2-0, pentru Monica, după 52 de minute de joc.
Partida se va relua joi, în jurul orei 13.30. Câştigătoarea meciului dintre Monica şi Ormaechea o va întâlni în turul trei pe rusoaica Maria Şarapova.
Simona Halep va juca joi în manşa a doua a acestei competiţii cu britanica Heather Watson. Sorana Cîrstea va evolua joi în turul secund al acestui turneu împotriva sportivei Teliana Pereira din Brazilia. Horia Tecău şi olandezul Jean-Julien Rojer vor juca joi în compania perechii Nicholas Monroe/Simon Stadler (SUA/Germania). Perechea Monica Niculescu/Klara Koukalova (Cehia) va juca joi împotriva dublului Monica Puig/Yanina Wickmayer (Puerto Rico/Belgia), în turul întâi al turneului. Perechea Horia Tecău/Sania Mirza (India) va întâlni joi, în primul tur, cuplul Kveta Peschke/Marcin Matkowski (Cehia/Polonia). Perechea Irina-Camelia Begu/Karin Knapp (Italia) va juca, joi, în turul I, împotriva cuplului Mona Barthel/Virginie Razzano (Germania/Franţa).