Monica Niculescu a câștigat, în acestă dimineață, turneul de la Guangzhou (China), dotat cu premii în valoare totală de 500.000 de dolari. Monica a învins-o în finală pe franțuizoaica Alize Cornet, cu scorul de 6-4, 6-0.
Chiar dacă jucătoarea noastră a avut un început de finală mai greu, Cornet conducând cu 4-2 în primul set, Monica s-a mobilizat și a câștigat 10 game-uri la rând, încheind meciul.
„Am avut un sentiment bun vizavi de acest turneu de cum am intrat aici. Sunt bucuroasă să închei această săptămână, deoarece este foarte cald și foarte mare umezeală, iar eu am fost foarte, foarte obosită. Dar să termin în acest fel, este minunat pentru mine. Am avut multe emoții, dar cele mai multe sunt de bucurie și de încredere. Este al doilea meu titlu WTA și e un sentiment aparte.
Cred că este foarte dificil să se joace împotriva mea deoarece returnez multe mingi, alerg mult și lupt pentru fiecare minge. Bineînțeles, canicula și umiditatea au făcut ca meciul să fie și mai greu”, a spus Monica Niculescu la finalul meciului.
Jucătoarea noastră a pierdut în această săptămână doar 17 game-uri în 5 meciuri, fiind a doua jucătoare într-un asemenea clasament pe anul acesta, după Garbine Muguruza, care a pierdut 15 game-uri în drumul său spre titlul de la Hobart, din ianuarie.
În discursul său de final, Monica a amintit-o și pe jucătoarea Na Li, care și-a anunțat retragrea din tenis în această săptămână. „Este trist când auzi asemenea vești. A avut o carieră renumită, deși, nu este deloc ușor să te recuperezi după atâtea operații la genunchi. Cu toții îi vom simți lipsa. Este o super fată, foarte nostimă. A fost o onoare să joc împotriva ei înainte de a se retrage. Sper, totuși, să o mai văd la turnee”, a adăugat Monica.
Monica Niculescu a primit în urma titlului din China și 280 de puncte WTA.