UEFA a anunţat miercuri că a deschis proceduri disciplinare care vizează Federația Română de Fotbal după meciul România – Suedia, din 15 noiembrie, scor 0-2, din preliminariile Euro 2020.
România riscă noi sancţiuni pentru că a fost afișat un banner interzis, pentru scandări interzise, folosirea de obiecte pirotehnice şi aruncarea de obiecte. Cazul va fi analizat la 12 decembrie de Corpul de Control, Etică şi Disciplină al UEFA.
În plus, UEFA a anunţat că s-a deschis o anchetă disciplinară după “presupusele incidente rasiste” semnalate la meciul de la Bucureşti. Pe 15 noiembrie, reprezentativa României a fost învinsă, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 de reprezentativa Suediei. În minutul 19, meciul a fost oprit pentru scurt timp de arbitru după ce fanii români au aruncat petarde pe teren. În minutul 81, arbitrul a oprit din nou partida din cauza unor scandări rasiste în tribune.
„Nici eu, nici colegii mei nu au auzit scandări rasiste. Analizăm înregistrările video şi audio pentru a depista ce s-a întâmplat. Dacă lucrurile au stat aşa, eu, în numele FRF, îmi cer scuze faţă de jucător, faţă de delegaţia Suediei. Noi românii avem problemele noastre, dar nu suntem rasişti. Dacă s-a întâmplat, este un incident izolat şi, împreună cu autorităţile statului vom încerca să identificăm persoana sau persoanele respective şi să ne asigurăm că la meciurile viitoare nu se vor mai regăsi pe stadioanele din România.” a declarat Răzvan Burleanu pentru DigiSport.
Legea împotriva violenţei pe stadioane, aplicată pe jumătate
Legea ar trebui să le interzică să mai calce pe vreo arenă sportivă pentru cel puţin jumătate de an. Jandarmii sunt cei care hotărăsc acest lucru. De aici însă monitorizarea huliganilor este greoaie. În lipsa unui sistem computerizat la intrarea pe stadioane care să identifice şi să oprească persoanele care au interdicţia de a intre pe vreo arenă sportivă, jandarmii se bazează pe o simplă bază de date.
În România, legea care ar trebui să combată violenţa pe stadioanele de fotbal este aplicată cu jumătăţi de măsură. O arată chiar datele din ultimii 6 ani. Din cei 800 de huligani trimişi în justiţie, niciunul nu a fost condamnat. În plus pentru peste 80% din ei nici măcar nu a început urmărirea penală.
[themeum_column col=”1/2″][themeum_category category=”volei” layout=”latest” title=”” maxpost=”4″][/themeum_column][themeum_column col=”1/2″][themeum_category category=”handbal” layout=”latest” title=”” maxpost=”4″][/themeum_column]