Concordia a pierdut dramatic pe final de joc un punct prețios și se oprește deocamdată la cifra 13 în dreptul punctelor din clasament. Deși a dominat în mare parte jocul, tot cei de la ASA Tg. Mureș au fost cei care au deschis scorul.
Concordia-ASA Tg. Mureș 1-2
Brandan a deschis scorul în minutul 27, Serediuc a egalat pe tabelă cu un sfert de oră înainte de final, iar Ndoye a dat lovitura de grație în primul minut de prelungire.