Tehnicianul echipei feminine de volei a României, bulgarul Nikolai Ivanov, rămâne optimist în privinţa calificării la Campionatul European din 2019, în ciuda înfrângerii suferite în faţa Spaniei, cu 2-3, sâmbătă, la Alexandria, în penultimul meci din Grupa F.
Ivanov spune că înfrângerea tricolorelor a fost în urma erorilor la serviciu. Acesta a sesizat şi probleme pe faza de atac, dar îşi păstrează optimismul pentru meciul din ultima etapă, împotriva Bosniei.
”Îmi pare rău pentru spectatori, pentru că astăzi atmosfera a fost foarte frumoasă. Am încercat să câştigăm, am luptat până la ultimul punct, am pierdut tie-breakul la doar 2 puncte diferenţă. Am avut probleme la serviciu şi ceva probleme în atac, pentru că în a doua parte a meciului căpitanul nostru (Adina Salaoru, n. red.) a avut o problemă la umăr şi asta a demoralizat puţin echipa noastră. Am încercat să facem cel mai bun meci, dar asta nu a fost seara noastră. Este foarte rău din punct de vedere mental că am pierdut acest meci, dar vom face totul pentru a schimba mentalitatea, să ne limpezim mintea şi să luptăm cu Bosnia pentru calificare”, a declarat pentru AGERPRES, antrenorul Nikolai Ivanov.
România învinsă după cinci seturi de Spania în preliminariile Campionatului European 2019
Echipa feminină de volei a României a fost învinsă de Spania, cu scorul de 3-2 după 121 minute de joc, sâmbătă, în Sala Polivalentă din Alexandria, în Grupa F a preliminariilor Campionatului European din 2019.
Spania – România 3-2 (22-25, 25-16, 25-23, 21-25, 15-13)
Spania a obtinut calificarea la turneul final, care va avea loc în Ungaria, Polonia, Slovacia şi Turcia, în perioada 23 august – 8 septembrie 2019.
Partida a fost arbitrată de italianul Mauro Carlo Goitre şi slovacul Lukas Kralovic.
Spania se află pe primul loc în clasamentul Grupei F, cu 11 puncte, fiind urmată de România cu 11 puncte, Bosnia 8 puncte, Letonia, 0 puncte. Primele două clasate se califică la turneul final.
Ultimele partide din Grupa F sunt programate pe 9 ianuarie, Bosnia – România (Lukavac, 18,00, ora României) şi Spania – Letonia.
Foto CEV
[themeum_category category=”handbal” layout=”carousel” title=”” maxpost=”9″]