Pandurii Târgu Jiu încheie turul în deplasare, cu CSM Reşiţa

Pandurii Târgu Jiu dispută ultimul meci din prima parte a campionatului în deplasare. Echipa se va deplasa la Reşiţa, unde va juca sâmbătă, cu începere de la ora 15:00, cu CSM Reşiţa.

Înaintea acestui joc, antrenorul Călin Cojocaru a apreciat că jocul cu liderul seriei a 7-a va fi unul mai uşor pentru echipă, după ce Pandurii a remizat etapa trecută pe teren propriu, cu Jiul Petroşani:

„Cu Reşiţa va fi mult mai uşor, fiindcă şi ei joacă fotbal. Până acum, echipele pe care le-am întâlnit s-au baricadat în 20 de metri şi ne-a fost greu să le desfacem. La fotbal nu poţi să ai 20 de ocazii ca să înscrii o dată. Întâlnim echipa de pe primul loc, o echipă care are în componență jucători cu o mare experiență. Şi noi avem un lot valoros și mergem acolo să ne luptăm de la egal la egal, chiar dacă am suferit în ultimele meciuri. E plăcut să fim o echipă neînvinsă, dar cu toate acestea suntem pe locul 2. Trebuie să acumulăm puncte, iar rezultatele de egalitate nu ne avantajează. Ca și posesie, am fost peste toți adversarii noștri. Ca și agresivitate, pe faza ofensivă am avut de suferit, nu am reușit să marcăm cu echipe mai modeste, iar lucrul acesta nu este ok pentru noi. Trebuie să reglăm aceste aspecte, să fim mai incisivi pe faza ofensivă și să acumulăm puncte, pentru că vrem să promovăm. Mai avem jucători accidentați, sperăm să-i recuperăm, dar indiferent de situație, trebuie să mergem la Reșița, să facem un joc bun și să câștigăm. Vreau să evoluăm dezinvolt, cu agresivitate. Pe hârtie, e cea mai bună echipă, dar și noi avem jucători tineri, de perspectivă, care pot să joace la cel mai înalt nivel, dar acest lucru depinde doar de cum se pregătesc și de atitudinea pe care o au la meciuri. Nu are importanță locul ocupat la finalul sezonului. Primele două locuri merg mai departe și este posibil ca și în finala mare să ajungem tot noi cu Reșița, deci nu există un dezavantaj”. a spus Călin Cojocaru pentru site-ul oficial al clubului gorjean.

După acest ultim meci din tur va începe returul Ligii 3, primul meci fiind programat de FRF la Târgu Jiu, cu ACS Viitorul Târgu Jiu 2.

Citește si...

Liga a 3-a începe sâmbătă, 31 august

Redacția

Rezultatele complete ale barajului și echipele promovate!

Redacția

Pandurii, FALIMENT, dar cu resurse financiare în cont!

Redacția

S-au tras la sorți barajul de promovare în Liga 3

C. Sabău

Cristian Pustai este noul antrenor de la CSM Ceahlăul

Szabi R

Pentru o datorie de 6300 lei, Primaria municipiului Targu Jiu, a obtinut falimentul clubului Pandurii Targu Jiu

Redacția

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More