Proteste împotriva ministrului Eduard Novak

Aproximativ 200 de membri ai Sindicatului Naţional Sport şi Tineret (SNST) au protestat, joi, împotriva ministrului Eduard Novak, căruia i-au cerut demisia, în timpul mitingului unul dintre manifestanţi fiind reţinut de jandarmi, informează AGERPRES.

Incidentul a provocat tensiune în faţa sediului Ministerului Sportului, iar pentru scurt timp protestatarii au blocat circulaţia solicitând eliberarea membrului de sindicat reţinut. După câteva minute circulaţia a revenit însă la normal, iar protestatarul a fost transportat la cea mai apropiată secţie de poliţie.

Membrii de sindicat au afişat un banner uriaş ridicat de o macara până la etajul patru al clădirii ministerului pe care au afişat mesajul: „Demisia Novak”. De asemenea, au fost afişate mesaje pe pancarte mai mici precum: „Pierdut ministru, îl declarăm nul”, „Vrem ministru dedicat, Novak e mereu plecat”, „Puteţi să vă supăraţi, de astăzi nu mai furaţi”, „Descentralizarea – tun imobiliar”, „Jos dictatura hoţilor din tineret şi sport” şi „Sport şi tineret, cel mai prost buget”.

Mitingul organizat împotriva inechităţilor şi a politicilor promovate de actualul ministru al Sportului a început cu intonarea Imnului României, iar protestatarii au folosit vuvuzele şi tobe şi au scandat: „Demisia, demisia”, ”Ne conduceţi prost, n-aveţi niciun rost” şi „DNA, să vină să te ia”.

Nemulţumirile principale ale membrilor de sindicat sunt: suspendarea dialogului social şi a consultărilor, lipsa de transparenţă privind descentralizarea şi reorganizarea, blocarea activităţilor şi programelor specifice, incertitudinea şi nesiguranţa locurilor de muncă, inexistenţa criteriilor de acordare a bugetelor către unităţile subordonate, tăieri şi sistări abuzive ale finanţării federaţiilor sportive naţionale, blocarea proiectului Strategia Naţională pentru Sport, inechităţile privind premierile pentru rezultatele sportive deosebite şi ilegalităţile făcute de conducerea ministerului în gestionarea bugetului Sportului.

Sindicatul Naţional Sport şi Tineret, organizaţie afiliată la Federaţia Publisind/Blocul Naţional Sindical, solicită măsuri imediate din partea Guvernului României pentru soluţionarea problemelor din domeniu. De asemenea, se cere intervenţia personală a premierului Nicolae Ciucă pentru deblocarea reorganizării Ministerului Sportului, proces suspendat de peste un an, dar şi înlăturarea celor care aduc prejudicii bugetului destinat sportului.

Citește si...

România la a treia înfrângere la Turneul Golden League

Redacția

Florentin Pera după meciul cu Danemarca

Redacția

România învinsă și de Danemarca

Redacția

Craiova s-a impus în duelul cu CSA Steaua(clubul armatei)

Redacția

Florentin Pera după jocul cu Olanda

Mircea M

Clasament marcatoare după zece etape

Redacția

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More