SCM Rm. Vâlcea eliminată în „sferturile” EHF European League, de danezele de la Nykobing

SCM Râmnicu Vâlcea a ratat calificarea în semifinalele competiţiei feminine de handbal EHF Europa League, după ce a fost învinsă de formaţia daneză Nykobing Falster Handbold, cu scorul de 38-29 (17-14), duminică seara, la Naestved, în manşa secundă a sferturilor de finală, informează AGERPRES. 

SCM Râmnicu Vâlcea câştigase în tur la diferenţă de trei goluri, 32-29, după ce a condus la un moment dat la opt goluri (27-19).

În Danemarca, SCM a fost condusă tot meciul, o singură dată fiind la egalitate cu adversara sa, 8-8 (min. 15). Nykobing Falster Handbold a avut un debut de repriză secundă remarcabil, cu şase goluri consecutive, de la 18-15 la 24-15. Gazdele au reuşit să aibă un avantaj maxim de 11 goluri, 27-16 (41), câştigând cu 38-29.

Golurile echipei antrenate de Bent Dahl au fost reuşite de Jovana Kovacevic 10, Irina Glibko 9, Asma Elghaoui 3, Elin Hansson 2, Daria Bucur 2, Maria Andreea Ianăşi 1, Bobana Klikovac 1, Asuka Fujita 1.

Daciana Hosu a reuşit să apere doar 4 şuturi (12,90%).

Pentru gazde au înscris Elma Halilcevic 9 goluri, Tyra Axner 5, Mia Solberg Svele 5, Sofie Amalie Olsen 4, Kristina Kristiansen 4, Nikita van der Vliet 3, Marie Helene Sajka 3, Amalie Wulff Nielsen 2, Sofie Bardrum 1.

Cecilie Greve a apărat 8 aruncări (40%), iar Annika Fridheim Petersen a apărat 4 (21,05%).

Citește si...

SCM Rm. Vâlcea a fost eliminată în „sferturile” EHF European League

Redacția

Dunărea Brăila – Ikast 30-29. Final dramatic! Româncele, eliminate din EHF European League

Redacția

CSM București s-a calificat în sferturile Ligii Campionilor

Mircea M

SCM Rm. Vâlcea s-a calificat în sferturile EHF European League

Redacția

Gloria Bistriţa la al 10-lea eşec în Liga Campionilor

Oana B

Brăila învinsă la zece goluri de Thuringer

Redacția

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More