Simona Halep a câștigat procesul împotriva Agenției Internaționale pentru Integritatea Tenisului (ITIA), care a suspendat-o patru ani pentru dopaj pe 12 septembrie 2023.
Deoarece perioada de suspendare a început în data de 7 octombrie 2022, Halep poate juca din nou tenis, întrucât se consideră că perioada de 9 luni s-a încheiat la data de 6 iulie 2023.
”Sunt și am fost întotdeauna o sportivă curată”. Simona Halep, primele cuvinte după decizia TAS
Audierile de la TAS au avut loc în perioada 7-9 februarie, iar cei trei judecători care s-au ocupat de proces au fost Annabelle Bennett (Australia), președinte, Jeffrey G. Benz (Statele Unite ale Americii) și Ulrich Haas (Germania).
Inițial, Halep a fost depistată pozitiv la roxadustat, substanță interzisă, iar ulterior cei de la ITIA au găsit nereguli și în pașaportul biologic al româncei.
Ultimul meci oficial al său a fost pe 29 august 2022, în runda inaugurală de la US Open, contra Dariei Snigur, scor 2-6, 6-0, 4-6.