Sportiva româncă Simona Halep a fost suspendată pe o perioadă de patru ani pentru dopaj, a anunţat, marţi, Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA), informează AGERPRES.
ITIA a precizat că un tribunal independent a suspendat fostul lider mondial pentru două încălcări separate ale Programului Antidoping din Tenis (TADP).
Prima încălcare a regulamentului în cazul Simonei Halep (31 ani), dublă campioană de Mare Şlem (Roland Garros 2018, Wimbledon 2019), este legată de identificarea substanţei interzise roxadustat la US Open în 2022, în urma unui test antidoping în timpul competiţiei, iar a doua este legată de neregularităţile fin paşaportul său biologic (ABP).
Tribunalul independent tribunal, stabilit de Sport Resolutions, s-a reunit pe 28 şi 29 iunie, la Londra şi a audiat experţi ştiinţifici care au depus mărturie în favoarea româncei, care a vorbit şi ea în faţa tribunalului, se arată în comunicatul ITIA.
Pe 11 septembrie 2023, tribunalul a confirmat că a decis că jucătoarea a comis ”violări intenţionale” ale Regulamentului Antidoping potrivit articolului 2 din TADP: prezenţa şi uzul substanţei roxadustat în mostra de urină colectată de la Simona Halep pe 29 august 2022, la US Open; folosirea unei substanţe sau metode interzise în 2022, pe baza a 51 de analize ale sângelui furnizare de jucătoare ca parte a programului ABP.
Tribunalul a acceptat argumentul Simonei Halep că a luat suplimente alimentare contaminate, dar a determinat că volumul ingerat de jucătoare nu putea da ca rezultat concentraţia de roxadustat identificată în mostra pozitivă.
Şi acuzaţia legată de paşaportul biologic a fost menţinută, tribunalul susţinând că nu există motive pentru a pune la îndoială ”puternica opinie” unanimă a celor trei experţi independenţi (APMU) care au considerat că „probabil dopajul” este explicaţia pentru neregularităţile din paşaportul biologic al sportivei.
Halep fusese suspendată provizoriu în octombrie 2022, iar perioada sa de ineligibilitate este luată în considerare din 7 octombrie 2022 până pe 6 octombrie 2026. Jucătoare poate face apel la această decizie.
”După un proces complex şi riguros, salutăm decizia tribunalului independent. Volumul probelor pe care tribunalul a trebuit să îl ia în considerare, în ambele speţe, a fost unul substanţial. ITIA a urmat procesul corect, aşa cum face în cazul oricărui individ, în concordanţă cu Codul Mondial Antidoping, îndeplinindu-şi scopul şi responsabilitatea de a susţine principiul unei competiţii curate, în numele sportului”, a declarat directorul executiv al ITIA, Karen Moorhouse.
”Înţelegem interesul public semnificativ în aceste cazuri şi suntem decişi să rămânem transparenţi atât cât este posibil, iar decizia integrală va fi publicată în curând”, se mai arată în comunicat.
Tribunalul independent a menţionat că a primit aproximativ 8.000 de pagini de material ştiinţific din partea jucătoarei şi a ITIA