Spune NU violenței pe stadioane!

Campania “Spune NU violenței pe stadioane!” organizată de Liga Profesionistă de Fotbal  inițiază o nouă acțiune în cadrul campaniei „Spune NU violenței pe stadioane!” la jocul Rapid București – Petrolul Ploiești din etapa 21.

Această nouă acțiune vine în continuarea celei demarată odată cu meciul Steaua – București – Dinamo București, din etapa a 13-a a Campionatului Național Liga 1, ediția 2014/2015, cu intenția de a amenda violența pe stadioane, atât cea verbală, cât și cea fizică, ce-și face simțită prezența, din păcate, din ce în ce mai puternic în ultima vreme. Campania va fi desfășurată la jocurile echipelor sancționate tot mai des, din cauza comportamentului spectatorilor.

Conducerea Ligii Profesioniste de Fotbal, având în vedere tocmai acest lucru, dar și numărul mare de susținători ai celor două echipe, a considerat oportună și necesară această acțiune care va consta în ieșirea jucătorilor de la vestiare de mână cu copii orfani sau care provin din familii defavorizate. Copiii au vârste cuprinse între 3 și 10 ani și sunt crescuți în centre de plasament, niciunul dintre ei nemaifiind vreodată pe un stadion de fotbal. Ei vor fi aduși la stadion de reprezentanții LPF și vor fi echipați cu un tricou alb pe care va fi inscripționat mesajul campaniei „Spune NU violenței pe stadioane!”. 

După încheierea salutului oficial către spectatori, copiii se vor îndrepta spre vestiare unde vor primi cadouri din partea Ligii Profesioniste de Fotbal.

Citește si...

A venit verdictul de la UEFA!

Redacția

A murit fostul selecționer al României, Christoph Daum

Redacția

Corvinul Hunedoara NU ARE dreptul de promovare în Superligă

Redacția

Brazilia, eliminată de la Copa America

Redacția

Răzvan Burleanu: Vom comunica viitorul lui Edward Iordănescu

Oana B

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Redacția

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More