Tomis Constanța nu a reușit surpriza în Polonia. Campioana României a pierdut cu 1-3 disputa cu Jastrzebski Wegiel, în etapa a patra a grupelor Ligii Campionilor.
Voleibaliștii de la Tomis Constanța i-au stricat aniversarea antrenorului Martin Stoev. Campioana României a pierdut disputa cu Wegiel, în cea de-a patra etapa a grupelor Champions League, și și-a diminuat șansele de a continua în Europa.
Polonezii au început perfect și și-au adjudecat primul act cu 27-25, dar replica constănțenilor a venit imediat. Tomis, la care a debutat noua achiziție, Martin Nemec, a restabilit egalitatea, după ce a fructificat a doua minge de set, 27-25.
Experiența gazdelor și-a spus însă cuvântul, iar echipa lui Lorenzo Bernardi a câștigat următoarele două seturi cu 25-21, respectiv 25-22.
Tomis rămâne cu victoria obținută în Austria, în fața lui Hypo Inssbruck, iar etapa viitoare merge pe terenul turcilor de la Halkbank Ankara.
Clasament Grupa F
Pts. | Matches | WS | LS | |
---|---|---|---|---|
Halkbank ANKARA | 9 | 3 | 9 | 2 |
JASTRZEBSKI Wegiel | 9 | 4 | 10 | 5 |
Tomis CONSTANTA | 3 | 4 | 6 | 10 |
Hypo Tirol INNSBRUCK | 0 | 3 | 1 | 9 |
[post_ender]