Danny Van Poppel cel mai tânăr rutier din Marea Buclă, a abandonat în ziua de pauză, şi nu se va mai prezenta marţi la startul etapei a 16-a.
„A mers peste aşteptările noastre”, a declarat echipa Vacansoleil în legătură cu tânărul olandez, locul 3 în prima etapă, la Bastia.
Danny Van Poppel s-a clasat de 3 ori în primii 10 în etapă. „Din punct de vedere fizic, este normal să fie obosit”, a apreciat directorul său sportiv Aart Vierhouten. „Pe Mont Ventoux, a terminat cu grupetto, în pofida unei schimbări de roată la bicicleta sa. Pentru un tânăr alergător de 19 ani, a concurat excepţional. Era aici pentru a învăţa secretele meseriei şi a făcut-o mai mult decât bine”. „Este capabil să meargă până la Paris, dar următoarele etape sunt grele. De aceea preferăm să-l protejăm”, a concluzionat directorul sportiv al formaţiei olandeze