Ultimatum la Pandurii

Ultimatum la Pandurii! Jucătorii au amenințat astăzi cu greva generală. De altfel, nu au vrut să iasă din vestiar până când nu li s-au dat asigurări că-și vor primi măcar o parte din salariile restante. În final, Narcis Răducan și Marin Condescu au reușit să-i convingă pe jucători să iasă la antrenamente. Cei doi au trecut în aceeași tabără și au făcut din nou un apel la acționari să susțină clubul. Pe lângă restanțele salariale sau datoriile către stat, clubul nu are bani nici pentru transportarea jucătorilor la meciurile următoare.

Narcis Răducan, președintele clubului Pandurii, a solicitat întrunirea membrilor AGA de urgență. Mâine, la ora 13.00, va avea loc o nouă ședință în care se vor căuta soluții pentru a plăti jucătorii. Astăzi, fotbaliștii au refuzat să iasă la antrenamente nemulțumiți că situația financiară nu s-a mai redresat, iar ei sunt, în continuare, neplătiți.

„Eu sunt convins că se vor antrena. Nu aau fost nicodata din punctul asta de vedere, astfel de discuti au fost multe în ultimul timp dar efectiv am ajuns în punctul în care nu mai putem continua aşa cu diplomaţie şi promisiuni” –  Narcis Răducan, preș Pandurii Tg Jiu

La ședința de mâine vor participa antrenorul Petre Grigoraș și câțiva jucători de la Pandurii.

”Am ţinut să ia parte antrenorul principal şi un grup de de jucători care efectiv vor avea un contact direct cu cei care deţin destinele acestui club. Eu sper ca mâine să se găsească soluţi pentru că efectiv avem greutăţi să organizăm competiţile” – Narcis Răducan, preș Pandurii Tg Jiu

La discuții a luat parte și liderul USMO, Marin Condescu. El susține că acționarii trebuie să vină urgent cu soluții în ședința AGA programată mâine.

” Le-am spus situaţia care este adevărată. Astăzi ne aşteptam ca dosarul de insolvenţă să fie într-un fel   rezolvat, din păcate lucrurile astea nu s-a întâmplat , am vorbit despre posibilitatea care există, atâta timp cât insolvenţa nu va fi aprobată de către tribunal. Nimeni nu poate să aducă bani” – Marin Condescu, preș USMO

La 1 martie, Condescu speră ca Tribunalul să aprobe programul de reorganizare al clubului. Susține, în continuare, că nu vrea șefia clubului, ci să-și recupereze banii pe care susține că i-a împrumutat clubului în perioada în care era la conducere. 800 de mii de euro.

„Eu prefer să fiu las masa creditorilor pentru a putea să avem un cuvânt de spus la împărţirea viitorilor bani care vor veni în acest club după aprobarea insolvenţei” –  Marin Condescu, preș USMO

De altfel, pentru a recupera acești bani, Condescu a dat deja clubul în judecată. Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean, așteaptă să treacă termenul de zece zile în care Tribunalul trebuie să dea un răspuns în privința cererii pentru intrarea în insolvență. Însă, echipa este în pericolul de a nu se putea deplasa la următoarele meciuri pentru că nu sunt bani nici pentru asigurarea transportului.

„Am făcut eforturi până acum încât să organizăm tot ce înseamnă obligaţii financiare pentru meciurile organizate pâna acum şi sperăm să găsim soluţiile financiare ca să organizăm si celălalte partidele de fotbal” –  Cosmin Popescu, preș CJ Gorj

Rămâne de văzut care vor fi concluziile ședinței AGA de mâine. marin Condescu a fost și el invitat să vină la discuții pentru că s-a angajat că va aduce bani la club, promisiune pe care încă nu a onorat-o.

Citește si...

FCSB se mută pe stadionul Arcul de Triumf

Redacția

Programul SuperLigii României, ediția 2024/2025

Redacția

Dan Petrescu iar la CFR Cluj

Ionuț Popa

CFR Cluj rămâne fără antrenor. Mutu dat afară!

Redacția

Farul şi Sepsi OSK s-au calificat în play-off-ul Superligii

Mircea M

Mihai Pintilii, suspendat o lună de Comisia de Disciplină care are „amnezie”

Oana B

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More