Vaccinare obligatorie împotriva Covid la CM din luna decembrie

IHF a anunțat câteva reguli anti-Covid-19 pentru Campionatul Mondial de handbal feminin din Spania, care se va desfășura între 1 şi 19 decembrie. Pentru a putea participa la marele eveniment handbalustic este obligatorie vaccinarea împotriva Covid-19. 

Acesta este unul dintre punctele majore ale protocolului sanitar al competiţiei, dezvăluit de Federaţia internaţională de handbal (IHF). Obligaţia este valabilă pentru toţi participanţii la competiţie: jucătoare, staff, membri ai delegaţiilor, ziarişti acreditaţi, organizatori, voluntari etc.

„Situaţia pandemiei evoluează permanent şi un mediu fără infecţie nu poate fi deci garantat. Obiectivul IHF este totuşi să pună în aplicare un plan având ca scop organizarea competiţiei într-un mediu sănătos şi sigur”, se arată in comunicatul IHF.

Printre alte măsuri, o distanţă de 1,5 metri va trebui respectată oriunde este posibil. În timpul meciurilor nu vor exista strângeri de mână, băncile vor fi extinse şi purtarea măştii va fi obligatorie cu excepţia jucătoarelor, antrenorilor şi arbitrilor.

Deocamdată este prevăzută prezenţa publicului la 80% din capacitatea sălilor.

Citește si...

România a câștigat Cupa Președintelui la mondialele de junioare

Mircea M

Prima victorie a naționalei de junioare la campionatul mondial din China

Redacția

România a fost învinsă de Slovenia în prima partidă de verificare

Redacția

România, la a doua înfrângere la Mondialul Under-18

Mircea M

România – Cehia, play-off de calificare la Mondialul din 2025, se va juca la Baia Mare!

Redacția

România și-a aflat adversara de la barajul pentru CM de handbal masculin din 2025

Redacția

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More