CSM Bucureşti a învins-o la 13 goluri diferență pe SCM Râmnicu Vâlcea, cu scorul de 42-29 (20-15), marţi seara, în Sala Sporturilor ”Traian” din Râmnicu Vâlcea, într-un meci din cadrul etapei a 9-a a Ligii Florilor.
Rezultat
Echipa | la pauză | Final |
---|---|---|
SCM Rm. Valcea | 15 | 29 |
CSM Bucuresti | 20 | 42 |
Primele şase minute au fost echilibrate, după care campioana s-a desprins pe tabelă şi a intrat la pauză cu un avans de cinci goluri, 20-15. În partea a doua avantajul ”tigroaicelor” a crescut constant, în final fiind de 13 goluri.
Crina Pintea a marcat 9 goluri pentru CSMB, Cristina Neagu 7, Ştefania Stoica, Trine Oestergaard Jensen, Monika Kobylinska, Alexandra Dindiligan, câte 4 goluri. Alicia Gogîrlă a reuşit 8 goluri pentru SCM, iar Nathalie Hagman a reuşit 7.
Vâlcea este la a doua înfrângere, ambele fiind pe teren propriu, cu campioana CSM Bucureşti şi cu vicecampioana Rapid Bucureşti.
La meci au fost prezenți 2500 de spectatori !
CSM Bucureşti are punctaj maxim după nouă etape.