Vincenzo Nibali a castigat cea de-a 37-a editie a Turului Trentino, inaintea debutului Turului Italiei care va avea loc in 4 mai.
Italianul Vincenzo Nibali de la echipa Astana este câştigătorul din 2013 al Turului Trentino, graţie victoriei obţinute în etapa a patra, ultima a competiţiei, desfăşurată între Arco şi Sega di Ala, pe distanţa de 166,8 kilometri şi cu o căţărare dificilă pe final.
Francezul Maxime Bouet de la echipa AG2R era lider în clasamentul general înaintea rundei, cu un avans de trei minute şi 19 secunde faţă de al doilea clasat, Kanstantsin Siutsou din Belarus, şi de trei minute şi 57 de secunde faţă de Nibali, aflat pe locul trei.
Însă Nibali a atacat pe acea ultimă căţărare, şi a câştigat etapa, fiind urmat la opt secunde de un alt italian, Mauro Santambrogio. Cei doi au ocupat în aceeaşi ordine şi primele două poziţii în clasamentul general. Bouet a sosit în ultima etapă la patru minute şi 42 de secunde în urma învingătorului şi a încheiat pe locul trei în clasamentul general.
Britanicul Bradley Wiggins, învingătorul din Turul Franţei 2012, a încheiat pe locul cinci la general, iar australianul Cadel Evans, câştigător în 2011 în Turul Franţei, a ocupat la finalul Turului Trentino locul al optulea.
Clasament general final Turul Trentino:
1 Vincenzo Nibali 17:49:11
2 Mauro Santambrogio 0:00:21
3 Maxime Bouet 0:00:55
4 Fabio Aru 0:01:16
5 Bradley Wiggins 0:01:40
6 Przemyslaw Niemiec 0:01:45
7 Stefano Pirazzi 0:02:15
8 Cadel Evans 0:02:18
9 Stefano Locatelli 0:03:05
10 Pierre Rolland 0:03:22
[post_ender]