Selecționata feminină de volei a României a obținut sâmbătă prima victorie la Campionatul European 2019, scor 3 – 1 în fața Ungariei, după 124 de minute de joc.
Tricolorele au obținut o victorie de moral în fața Ungariei în Papp Laszlo Arena din Budapesta, în fața a peste 3000 de spectatori, după ce vineri au pierdut cu 3 – 0 cu Olanda.
S-au remarcat Adelina Budai-Ungureanu şi Ioana Baciu cu 21 de puncte respectiv 20, în timp ce de la echipa gazdă s-a remarcat Anett Nemeth cu 26 de puncte. La fileu România a reușit 10 blocaje în timp ce Ungaria a blocat de 18 ori.
Duminică de la ora 19,00 România va juca cu Estonia.
Primele patru echipe din fiecare grupă se califică în optimile de finală, care se vor desfășura în sistem eliminatoriu.
Echipele calificate din grupa C vor juca în optimi cu echipele din grupa A, meciurile urmând să se dispute în Turcia, iar echipele din grupa B cu cele din D, în Polonia.
Din cele 30 ediții disputate până în prezent, selecționata României a participat la 25 de competiții. Cea mai valoroasă performanță a fost obținută în anul 1963, când „tricolorele” au câștigat medalia de bronz, turneul fiind găzduit de România. Ultima prezență a României la Campionatul European a avut loc în anul 2015.
Lot: Mihaela Albu, Ioana Baciu, Diana Balintoni, Adelina Budai Ungureanu, Rodica Buterez, Diana Calotă, Alexandra Ciucu, Georgiana Faleş, Roxana Iancu, Nneka Onyejekwe, Ramona Rus, Denisa Rogojinaru, Alexandra Trică şi Roxana Tucmeanu.
[themeum_category category=”handbal” layout=”carousel” title=”” maxpost=”9″]
Foto CEV