Ziua Sportului Curat, sărbătorită la Campionatul Mondial de Hochei de la Galați

„10 aprilie – Ziua Sportului Curat” a fost sărbătorită în acest an la Galați, unde a avut loc Campionatul Mondial de Hochei pentru seniori, competiție la care participat și selecționata României. Cu această ocazie, Agenția Națională Anti-Doping a pregătit o serie de manifestări tematice, în colaborare cu Federația Română de Hochei pe Gheață.

Scopul aniversării acestei zile este de a atrage atenția unui public cât mai larg asupra luptei desfășurate la nivel global împotriva dopajului, flagel ce afectează grav și în mod direct sportul, iar în mod indirect, întreaga societate.

Agenția Națională Anti-Doping a avut onoarea de a acorda trofeul SPORT CURAT portarului „tricolorilor”, Toke Zoltan.

Felicitări echipei naționale de hochei a României pentru victorie și calificare!

Ziua Sportului Curat este una specială, dedicată nu doar sportivilor, antrenorilor și în general, oamenilor implicați în sport. Este o zi în care organizații sportive (cluburi, federații, ligi profesioniste) alături de colectivități întregi, practicanți ai sportului sau simpli iubitori ai fenomenului, sărbătoresc principiile ce ghidează sportul curat, performanța nealterată de mijloace și metode interzise.

Data de 10 aprilie a fost stabilită ca „Ziua Sportului Curat” în 2014, prin „Declarația de la Montevideo”, document semnat inițial de 17 state, în cooperare cu Agenția Mondială Anti-Doping. În România, „Ziua Sportului Curat” a devenit sărbătoare oficială anul trecut, prin Hotărâre de Guvern, la inițiativa Agenției Naționale Anti-Doping.

[themeum_category category=”volei” layout=”carousel” title=”Volei” maxpost=”9″]

Citește si...

Eduard Novak vrea desființarea cluburilor: CS Dinamo și CSA Steaua

Redacția

Bogdan Vasiliu, fostul director al CS Rapid, reţinut de DNA pentru luare de mită şi abuz în serviciu

Mircea M

Lipă îşi măreşte singură renta

Redacția

Contre politice în sportul românesc! Novak vs Lipă

Redacția

𝙄𝙣 𝙢𝙚𝙢𝙤𝙧𝙞𝙖𝙢 𝙑𝙖𝙡𝙚𝙣𝙩𝙞𝙣 𝙎𝙖𝙢𝙪𝙣𝙜𝙞

C. Sabău

ANAD scoate la interval cazurile de COVID-19

Redacția

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More